De-a arhitectura Hands on!

Brașov / 21 octombrie 2012
în cadrul Arhitectura.5 [un eveniment OAR Brașov și OAR Sibiu-Vâlcea, Covasna, Harghita]

Copiii brașoveni au avut ocazia, în cadrul atelierului „De-a arhitectura Hands on!”, de a schimba o parte din orașul lor, de a  face o propunere concretă in piațeta din fața sediului OAR Brașov. Intr-un atelier vesel și colorat, 20 de copii între 6 și 12 ani au  lucrat în echipe la realizarea propunerii  concretizate  prin  machete,  trăind experiența directă a conceperii și realizării unui spațiu public.

După o scurtă discuție afară, la locul faptei, în care am dialogat cu copiii despre  loc,  spațiu  public,  monument  de  arhitectură, obiecte  de  mobilier  urban, vegetație, au fost invitați în sediul OAR pentru a învăța cum să realizeze locul pe care tocmai l-au analizat sub formă de machetă și cum să își imagineze o altă față a lui.

Abordarile  celor  5  echipe  au  fost  diferite,  și  tocmai  acest  lucru  arată  că imaginația copiilor este nelimitată.  Echipa portocalie a creat un teatru în piațetă, au făcut o scenă pe care au și decorat-o, copertină, băncuțe, un parc pentru cei care vor să se relaxeze și foarte mult trafic, căci „multi oameni vor să vină la teatru!” Au realizat deci un centru de interes în oraș. Echipa albastră și-a imaginat un lac foarte adânc în mijloc, o tiroliana peste, și un element inedit pentru Brașov, o plajă. Echipa roșie a legat foarte bine propunerea lor de situația existentă, făcând un traseu de bicicliști pe sub Poarta Ecaterina către stradă.  Echipa mov a optat pentru un parc pentru bunici și copii cu multe alei pentru accesibilitate și o fântână în mijloc, iar echipa verde a zonificat piațeta creând spații pentru joaca copiilor, pentru părinții care îi supraveghează, pentru cei care se relaxează sau pentru cei care lucrează în clădirile perimetrale.

A fos primul atelier „De-a arhitectura” în care copiii au lucrat pe sit real, și nu mare ne-a fost mirarea să vedem cum la sfârșitul atelierului două echipe au ieșit cu machetele afară încercând să localizeze „în realitate” unde sunt amplasate propunerile lor. Au alergat prin piațetă, entuziaști, imaginându-și cât de mari și importante sunt ideile lor.

Sperâm că am reușit să le stârnim curiozitatea față de oraș ca loc de cooperare și intervenție. Intâlnirea cu copiii brașoveni care își cunosc orașul, îl pot “povesti” și schimba, a fost un privilegiu pentru noi!

„De-a arhitectura” este un program cultural care urmărește familiarizarea copiilor cu noțiuni de arhitectură și urbanism, prin observarea directă și aplicarea creativă a acestora de către ei, scopul fiind dezvoltarea unor repere urbane și arhitecturale care vor forma un minim bagaj de cunoștințe de cultură generală în aceste domenii.
Primul proiect al acestui program cultural se numește „De-a arhitectura în orașul meu” şi este un curs de arhitectură și mediu construit pentru  disciplina opțională de la clasele a III-a sau a IV-a din învățământul primar. Anul acesta se află în perioada de pilotare în 7 școli din București, iar în anul școlar 2013-2014 va putea fi preluat de orice clasă din țară.
De-a arhitectura Hands On! este un proiect complementar ce își propune să țărgească publicul țintă al unor evenimente legate de arhitectură și oraș aducând copiii și familiile acestora în mijlocul manifestărilor culturale legate de mediul construit.

www.de-a-arhitectura.ro
office@de-a-arhitectura.ro
Parteneriat didactic cu FPSE/UB pentru inserarea în curicula școlară a noii discipline opționale – Educația pentru Mediul Construit.
Multumiri Arhitectura 5, Amient și arhitectei Cora Dumitrescu.

 
Etichete: de-a arhitectura