INTERVIU Atelier MASS

Biroul atelier MASS e un bun exemplu de tânăr birou de arhitectură foarte activ care se dedică, pe lângă proiectelor de arhitectură, și unor problematici ale orașului. I-am provocat pe cei patru membri ai echipei - Silviu Aldea , Marius Cătălin Moga, Camelia Sisak și Tamás Sisak, la o discuție despre pavilionul din Noua Galerie a I.R.C.C.U. la a 12-a Bienală de Arhitectură de la Veneția, despre problemele periferiilor orașelor românești și perspectivele acestora, despre arhitectura românească recentă, dar și despre proiectele lor de amenajări care degajă un aer proaspăt. La final o sa descoperiți o galerie de fotografii inedite.

 

1. Adriana Măgerușan: Proiectul Superbia a fost urmat de o expoziție la Cluj și recent de un workshop care analiza o zonă din localitatea Florești de lângă Cluj. Mai poate fi schimbat ceva în suburbiile orașelor românești deja constituite și unde primăria nu dispune de proprietăți pe care să creeze spații publice? Cum ar arăta evoluția acestor suburbii într-o variantă optimistă?

Atelier MASS: La început vrem să facem o mică precizare legată de termenul suburbie pe care l-am înlocui deocamdată cu termenul de periferie care este mai precis în ilustrarea concisă a acestor zone despre care vorbim. În acest moment, acestea sunt o pseudo suburbie prin morfologia lor spațială dată de o dezvoltarea necontrolată și neplanificată și prin amestecul tipurilor de locuire individuală și colectivă, nespecifică unei suburbii.

Da, cu siguranţă pot fi schimbate lucruri. Noi suntem de părere că se pot face transformări, începând cu simpla înlăturare a unui gard care poate să producă o schimbare benefică cu eforturi minime, până la intervenții mai ample, grădini, parcuri care implică un efort mai mare. Problema reală care apare aici și acum este cine va produce această schimbare. Administrația locală se bizuie pe specialiști, noi credem că schimbarea vine mai curând de la locuitori, iar aceștia din urmă (deși afișează o lipsă de încredere în acest sens) cred că responsabilitatea aparţine administrației locale. Cercul este închis. Repetăm, ”cine?” este problema. Însă proprietatea, forma juridică a terenurilor nu lasă prea multe alternative. Neexistând domeniu public, administrația e cam legată la mâini. Asta aduce mingea și în terenul proprietarilor / coproprietarilor. De aici, pe mai departe, abordarea trebuie să apară de la ambele capete, “bottom-up sau top-down” devine “bottom-up și top-down” deopotrivă. Arhitectul se află în acest caz la mijloc ocupând rolul de mediator. Lipsa de încredere în administrația locală din partea locuitorilor și imposibilitatea administrației de a pune în mișcare lucrurile (neavând nici o rezervă de teren public) sunt aspectele care împiedică schimbarea să se producă.

În această ordine de idei, scenariul optimist minim ar fi evitarea transformării acesteia într-un ”ghetto”. Realizarea unor spații publice esenţiale și limitarea procesului de migrare ar evita această transformare. Un maxim al scenariului optimist poate fi atins prin conlucrarea perfectă între localnici şi administrație. Pe baza unui Parteneriat Public Privat (P.P.P.) s-ar putea face minuni, iar calitatea vieții ar crește și ar transforma periferia în zone rezidenţiale unde toți clujenii vor dori să se mute într-o zi, cu parcuri, locuri de joacă, alei pietonale, parcări, dotări și servicii, relația cu mediul natural, aerul proaspăt - lucru posibil prin exploatarea terenurilor libere, existente deja acolo, îmbunătăţirea mediului social şi construit care să menţină fragila comunitate în loc. Cu alte cuvinte, varianta optimistă ar fi ca tinerele comunităţi să aibă ocazia să creeze locuri, nu doar să consume spaţiul dat.

 

2. Sabin Borș: Expoziția realizată de voi anul trecut cu ocazia Zilelor Arhitecturii de la Cluj se îndepărtase deja în mod evident de proiectul inițial realizat pentru pavilionul de la Veneția, iar acum workshop-ul se îndepărtează și mai mult de momentul inițial al demersului vostru, apropiindu-se însă de problemele specifice locuirii. Cum vedeți acest parcurs?

Atelier MASS: Această îndepărtare de proiectul inițial din Veneția noi o vedem ca o apropiere firească de starea de fapt a periferiilor românești. La vremea respectivă nu am pornit cu ideea unei continuări precise a proiectului, însă după toată experiența de acolo a încolțit ideea de a merge mai departe și a face pasul spre concret.

De la imaginea simbolică pusă într-o vitrină care se adresa unui public foarte larg și divers, străin de situția specifică României, am ajuns la expoziția din cadrul Zilelor Arhitecturii 2011, Cluj, adresată unui mediu profesional familiarizat cu aceste noi dezvoltări. De la simpla observare a unui fenomen nou de dezvoltare imobiliară frenetică și ilustrare detașată a unui contrast între interioarele investite și mediul exterior brut, am ajuns la o discuție concretă asupra modului în care s-au realizat aceste dezvoltări și ce se poate face pentru a le îmbunătăţi. Aceste ultime aspecte au făcut subiectul unei mese rotunde la care au participat reprezentanți ai administrației publice din Cluj şi Florești (comună înghițită de boom-ul imobiliar), urbaniști și arhitecți din generații diferite, sociologi, filosofi și locuitori de acolo. Am adus discuția la cazuri concrete, între oameni care au influențat și pot influența pe viitor, prin pozițiile lor, aceste dezvoltări. Concluzia, pe scurt, care a împins mai departe demersul nostru a fost legată de modul în care se poate interveni aici pe mai departe. Măsurile deja luate de administrațiile locale la nivel urban erau incluse în proiectele de actualizare a P.U.G.-urilor. Aceste măsuri la scară mare permit îmbunătățiri importante care, fără a intra în detalii, aduc schimbări benefice într-o perioadă de timp foarte îndelungată. Între timp, o posibilă îmbunătățire a mediului de acolo ar putea veni lucrând direct cu locuitorii, prin intermediul unor proiecte care îi vor implica în acest demers. Aceste intervenții, la scară redusă, pot aduce schimbări mult mai rapide decât doar aplicarea măsurilor din noile P.U.G.-uri. Concluziile,  prezența și deschiderea primarului comunei Florești ne-au condus la inițierea workshopului având ca studiu de caz Florești. Acest demers a fost unul punctual, concentrat pe o zonă simptomatică periferiei, cu un rezultat concret şi care are posibilitatea implementării. Poate de-abia acum am ajuns în punctul de unde începem înţelegerea fenomenului şi putem acţiona pe baza unei strategii pertinente.

O altă inițiativă, anterioară workshopului, a fost una creativă care a implicat lucrul cu copii preșcolari. O serie de jocuri cu tema Casă >> Comunitate >> Oraș au fost baza unui experiment. Pentru noi această abordare ludică a unor concepte importante în viața noastră s-a dovedit a fi o surpriză plăcută. Pornind de la câte o casă, în doar două ore reuşeam să creăm structura unui oraş complex.

Tot acest parcurs, încă neterminat, pentru noi înseamnă încercarea de a înțelege problematicile actuale, tot mai acute ale orașelor în care trăim, care se dezvoltă o dată cu noile generații. Impactul acestor dezvoltări îl vedem ca un element determinant în evoluția oricărui oraș iar modul în care se face, cu atât mai important.

3. Adriana Măgerușan: Pe parcursul proiectului ați avut consultări cu locuitorii din Florești. Care au fost reacțiile lor și care sunt așteptările lor specifice odată cu acest proiect?

Atelier MASS: Am aflat foarte multe lucruri interesante în timpul workshopului prin intermediul datelor colectate şi apoi interpretate de studenţi de la Sociologie şi Antropologie. Ei au realizat interviuri şi chestionare cu locuitorii zonei din Floreşti pe care am studiat-o. Asta ne-a fost de foarte mare ajutor în înţelegerea contextului social şi mai ales în identificarea nevoilor actuale, dar şi ce aşteptări au avut când s-au mutat, şi cum s-au modificat acestea odată instalaţi. A fost nevoie de câţiva ani ca să îşi dea seama de neajunsuri şi compromisuri, iar între timp au găsit şi aspecte pozitive.

Există o evidentă lipsă a unei comunităţi care va mai dura mult timp să se formeze. De aceea multe dintre propunerile workshopului sunt de fapt activităţi care presupun conlucrarea locuitorilor pentru a se cunoaşte mai bine, în ideea formării treptate a unei comunităţi.
 
Un important feedback la propunerile workshopului l-am primit la întâlnirile şi discuţiile directe avute cu locuitorii din Floreşti, e drept, nu foarte mulţi, dar care au dat câteva puncte de pornire. Am discutat despre cum se pot implementa concret soluţiile workshopului, care cred ei că sunt viabile şi care poate fi implicarea fiecăruia. A fost constructiv pentru că cei care au participat erau deschişi la acest tip de rezolvare a problemelor, pornind din interior.

Broşura de prezentare a demersului şi a rezultatelor se găseşte online la adresa: http://superbiasuburbia.wordpress.com/2012/02/03/brosura-ws1/

În acest moment nu avem o strategie clară de continuare a workshopului, recent am încheiat discuţiile şi încă nu am avut timp să tragem linie.


4. Sabin Borș: Analizele voastre s-au concentrat asupra suburbiei clujene. În ce măsură problemele și soluțiile identificate aici pot fi regăsite și în restul suburbiilor marilor orașe?

Atelier MASS: Problemele sunt asemănătoare în toată Peninsula Balcanică, bineînţeles cu nuanţările locale, de exemplu dacă vezi o poză de lângă Belgrad, poţi crede că eşti în Cluj.
Problemele credem că sunt aproximativ aceleaşi pentru oraşele româneşti, tocmai de aceea soluţiile nu s-au legat neapărat de un loc anume ci mai degrabă de crearea unui cadru în care oamenii de acolo să acţioneze împreună. Aşa cum am spus şi mai sus, credem că crearea unei comunităţi este principalul mod de activare a spaţiilor comune din periferie.

5. Sabin Borș: Cum vedeți relația proiectului vostru cu proiecte cum ar fi Magic Blocks?

Atelier MASS: Proiectul Magic Blocks, şi nu neapărat rezultatul lui ci procesul care s-a desfăşurat acolo, a fost principala inspiraţie şi un precedent demn de urmat în organizarea workshopului. Ne-am consultat în câteva rânduri cu cei de la Zeppelin care printre altele ne-au împărtăşit experienţa lor în comunicarea cu oamenii cărora li se adresează proiectul. De asemenea, ne-au pus în perspectiva duratei unui astfel de demers, care faţă de câteva luni cum ne aşteptam, a fost de mai mulţi ani în cazul lor. Pe de altă parte, Magic Blocks este un proiect finalizat, iar la al nostru momentan nu ştim dacă şi cum se va ajunge la implementare.

Salutăm lobby-ul celor de la Zeppelin pentru proiecte de activare a spaţiilor publice şi implicare socială. Din cauza programului aglomerat, suprapus cu Festivalul Zeppelin, nu am putut să-i avem alături de noi, în schimb cei de la studioBASAR, care au fost implicaţi direct în Magic Blocks, au dat curs invitaţiei noastre.

6. Adriana Măgerușan: Înainte de a se forma biroul Atelier MASS voi ați colaborat și la alte proiecte și concursuri. Care sunt elementele comune care v-au adus împreună?

Atelier MASS: Începând de acum câţiva ani a apărut căutarea, foarte firească credem noi, a unui drum propriu, dorinţa de a ne încerca propriile forţe. Primii ani de practică au fost de acomodare la un alt sistem de abordare a arhitecturii, un ritm pentru care şcoala nu te pregăteşte. Ne-am regăsit în concursurile la care am participat împreună, printr-un interes pentru proiecte care nu ne îngrădesc în rutină.

Înfiinţarea atelierului în componenţa actuală la începutul lui 2011 a fost un pas normal de făcut la momentul respectiv. De atunci aplicăm o metodă de lucru colaborativ cu oameni din alte domenii, care suntem convinşi că duc la îmbunătăţirea soluţiilor. La rândul nostru suntem implicaţi pe lângă proiectare şi în alte activităţi legate de arhitectură.


7. Adriana Măgerușan: Majoritatea lucrărilor voastre cunoscute sunt de amenajări interioare. Aveți o preferință pentru acest domeniu, e o nișă liberă unde e mai ușor de intrat pentru un birou tânăr sau e doar o chestiune de conjunctură?

Atelier MASS: Primul proiect real cu care am debutat ca birou a fost o amenajare interioară. Deşi ca arhitecţi nu este neapărat domeniul nostru de bază, abordarea unor proiecte de acest gen a adus o experienţă bună şi satisfacţii pe măsură. Iar datorită duratei relativ scurte de realizare, se pot vedea rezultatele mai curând. Alte proiecte în curs de realizare nu sunt încă în faza de publicare şi de aceea sunt necunoscute. Nu se poate spune că am avea o preferinţă pentru interior, doar ne propunem tratarea lor cu dedicaţie şi profesionalism.


8. Sabin Borș: În spațiul românesc apar tot mai multe birouri de arhitectură și proiecte de o foarte bună calitate. Credeți că acest lucru este influențat de condiția financiară a clienților sau există o schimbare de percepție și o atenție mai mare pentru design, amenajare interioară și arhitectură?

Atelier MASS: Credem că există o schimbare, foarte îmbucurătoare, de atitudine faţă de proiectare (design dacă vreţi), care nu implică costuri mai mari, dimpotrivă cu bune şanse poate optimiza un proiect, inclusiv din punctul de vedere al bugetului. Deci poate paradoxal, dar nu condiţia financiară îmbunătăţită, ci exact invers face ca oamenii să fie mai atenţi la cât şi cum cheltuie. Am putea spune că asistăm la aceeaşi schimbare de paradigmă ca şi în suburbii, la scara câte unui apartament sau casă.

În acelaşi timp credem că suntem martorii unei creşteri a nivelului profesional de arhitectură din România în general. Accesibilitatea şi comunicarea mai uşoară cu scena arhitecturală europeană îşi face simţită beneficiile. Numărul arhitecţilor (tineri) este în continuă creştere, ceea ce mereu duce la mărirea competitivităţii şi implicit a calităţii proiectelor.


9. Adriana Măgerușan: Amenajarea temporară de la Blaj a fost organizată cu ocazia dineului anual dat de Fundația Rațiu. Cum a venit ideea organizării unui dineu într-o ruină, dat fiind faptul că Palatul Culturii de acolo e într-o stare avansată de degradare? Au existat abateri de la conceptul inițial al amenajării dat fiind că bugetul a fost foarte restrâns?

Atelier MASS:  TransilvaniaFest este un festival destinat în primul rând promovării şi sprijinirii tradiţiilor locale, astfel că introducerea unor probleme de arhitectură contemporană în ecuaţie s-a dovedit a fi deosebit de interesantă (atât pentru noi cât şi pentru ei), şi sperăm să devină o nouă practică a festivalului de a aduce împreună preocuparea pentru tradiţii rurale şi deschiderea către design şi arhitectură nouă. Rămâne de văzut la viitoarea ediţie.

Amplasamentul a fost propus de către organizatori, intenţiile iniţiale fiind uşor diferite, mai degrabă către o romanticizare a ruinei. Meritul nostru a fost să-i convingem de posibilitatea extraordinară oferită de spaţiul degradat pentru a amplifica cele două arhitecturi (cea traumatică şi cea temporară) printr-un dialog al contrastelor.

Aceste abateri, cum le-ai numit, sunt parte firească din procesul de materializare a oricărui proiect. Câteodată ele sunt amputări care schilodesc corpul unei arhitecturi, altădată sunt compromisuri care permit concretizarea gândului iniţial. Proiectul de la Blaj a suferit şi el astfel de operaţii, unele cauzate de limitări tehnice, altele de limitarea financiară severă sau de dificultatea de a organiza echipe de voluntari care fac pentru prima dată o astfel de întreprindere. Dar în mod surprinzător, hazardul şantierului şi nesiguranţa ce a persistat până la final s-au transformat într-o surpriză total plăcută care ne face să uităm pierderile petrecute de-a lungul drumului. Din punctul nostru de vedere a fost un proiect complet, în sensul că am fost nevoiţi să ne implicăm efectiv în realizarea amenajării. Genul acesta de experienţă dă un plus de satisfacţie greu de cuantificat.

10. Sabin Borș: Care sunt proiectele voastre de viitor și cum veți continua inițiativele legate de suburbiile românești?

Atelier MASS: În ceea ce priveşte proiectarea, având în vedere că suntem un grup de patru arhitecţi, nu vrem să ne specializăm pe o anumită nişă, ci să ne păstrăm versatilitatea. În acest sens de exemplu avem în continuare interes pentru concursuri.

Momentan lucrăm la câteva proiecte diverse, printre care sunt clădiri noi, amenajări interioare dar, cum am zis deja, experimentăm şi în domenii conexe. De exemplu ne vom ocupa de coordonarea unui număr pe 2012 a unei reviste de arhitectură, unde ne dorim contribuţii de la mai multe echipe de arhitecţi tineri autohtoni.

Am iniţiat înfiinţarea unei asociaţii ONG care va avea prima, sperăm nu şi singura, misiune de a oferi un cadru organizatoric pentru etapele ulterioare ale workshopului Superbia şi alte proiecte care sunt în faze incipiente. Vom aplica şi în acest an la finanţări în acest sens pentru că ecoul experienţei de până acum este încurajator.