INTERVIU cu studioBASAR: „Întrebarea este utilizarea”

studioBASAR este un studio de arhitectură format în 2006 de Cristi Borcan şi Alex Axinte. studioBASAR este o echipă ’search and rescue’ care acţionează ca un agent de observaţie şi intervenţie arhitecturală.

Sabin Borș: Cum poate fi definit spațiul public românesc actual și ce trebuie el să însemne?

studioBASAR: Am abuzat atât de mult de această expresie încât i-am tocit sensurile fără să mai ştim bine ce înseamnă sau la ce definiţie răspunde, aşa că între timp căutăm un răspuns mereu viu la ce ni se întîmplă zi de zi în viaţa de la nivelul străzii, acolo unde termenul de spaţiu public ia forme concrete, şi unde, prin lucrul direct, încercăm să îi căutăm şi să-i descifrăm mecanismele de alcătuire, utilizare şi manifestare. Această practicare a spaţiului public ne ajută să rămânem într-un proces continuu de învăţare, în care definiţiile se reformulează constant, iar pe măsură ce experimentăm lucrul în spaţiul public re-descoperim că oraşul nu este rezultatul unui proces finit. În contextul românesc actual amenajările dominante sînt fie excesive, fie exclusive, fie lipsesc complet. Amenajările se adresează în general fie cetăţenilor-consumatori, cărora li se întind adevărate capcane comerciale în care aceştia cad fără să se poată împotrivi, fie ţintesc plăcerea ochiului alegătorului prin asezonarea unor apetisante salate publice semnate de către primari, şi preparate de către administraţiile domeniului public, ce deversează pe străzi cantităţi industriale de panseluţe, căbănuţe, borduri, ori statuete, într-un delir estetizant al spaţiului public; ce mai rămâne, în afara centrului şi după blocurile de la bulevard, sînt spaţii mai degrabă abandonate şi luate în posesie ca un bun de uz personal.

Sabin Borș: În ce măsură atelierele publice de genul celor realizate de voi pot deveni o alternativă de reapropriere participativă a spațiului urban? Cum anume pot fi angajați locuitorii în mod efectiv în acest proces?

studioBASAR: Locuitorii îşi apropriază spaţiul public oricum, dar mai degrabă pentru folosinţa proprie, de la parcări, terase, sau grădini de bloc până la construcţii. Astfel că nu inventăm nimic nou, nici în practica profesională şi nici în reflexele existente în societate, doar încercăm să privim, să înţelegem, să recunoaştem şi până la urmă să provocăm la rândul nostru aceste obiceiuri, canalizând însă astfel de energii şi spre ocupări, utilizări sau activări ale spaţiului public ce sînt în folosul şi unor grupuri mai mari şi mai diverse şi de unde rezultă beneficii comune. Prin cele câteva ateliere pe care le-am organizat am testat şi un alt tip de practică profesională, în care lucrul, educaţia sau comunicarea au loc direct în stradă, în afara biroului, dincolo de ecranul laptopului, mai mult cu mâna pe bidinea şi nu doar pe mouse. Cât priveşte participarea locuitorilor am înţeles că nu pot fi angajaţi decât în mod efectiv, prin practică, prin prezenţă, prin încercări şi tatonări succesive, iar ca să poată încerca, trebuie să li se ofere ocazia să o facă, iar ca ocaziile să existe, proiectele participative ar trebui să crească, şi ca număr dar şi în complexitate, de la nivelul declarativ, la manifest teoretic sau semnal de alarmă, semn de exclamație, sau test şi autoreglare până la implementare pe termen mediu sau chiar intrarea în ritmul cotidian al acestui tip de acţiuni.

Re: START | studioBASAR

Sabin Borș: Propunerile voastre se bazează de multe ori pe micro-intervenții. În ce fel pot aceste micro-intervenții deveni un model de soluționare a problemelor urbane?

studioBASAR: Privite mai de aproape problemele urbane sînt de fapt probleme umane, iar în cazul ăsta nu există reţete prestabilite, modele sau tipologii de soluţii, ci pur şi simplu depinde de fiecare dacă vrea să se implice, să acţioneze, să intervină, şi astfel să trateze simptome ale dezechilibrelor existente în spaţiul public, practicat însă ca o formă de tratament puţin intruziv, prin care nu de amploarea intervenţiei depinde ameliorarea situaţiei ci mai degrabă de voinţă, de optimism, sau de încredere, vizând re-valorizarea sau re-activarea spaţiilor. Intervenţiile pe care le practicăm nu încearcă să rezolve probleme majore ale oraşului, ci au o scară mică şi propun o rezolvare punctuală, specifică unor manifeste sau proiecte pilot, dar care însă preluate şi multiplicate la scara tipologiei de intervenţie pot să fie un răspuns la problema majoră a carenţei de spirit comunitar.

Sabin Borș: Care este valoarea experimentului stradal pentru felul în care gândiți arhitectura?

studioBASAR: Testarea în timp real şi imediat a unor strategii de intervenţie este importantă pentru noi. Încercăm de fiecare dată să introducem o nouă situaţie, un nou obiect într-un context şi să vedem cum acesta se relevă, evoluează, ce fel de schimbări provoacă, cum reacţionează oamenii la ele şi cum acestea le influenţează practicile cotidiene. De aceea, sîntem într-o continuă situaţie de învăţare, din care nu aşteptăm însă rezultate finite, ci mai degrabă rămânem deschişi la modificările şi schimbările care apar, descoperind că improvizaţia, informalitatea, banalitatea sau ilegalitatea sînt parte din contextul urban cu care şi noi „specialiştii în oraș” lucrăm. În ultimii ani, evenimentul Street Delivery la care am fost invitaţi şi provocaţi de către Mirela Duculescu şi Șerban Sturdza, a devenit pentru noi un fel de poligon de încercare, de testare şi de experimentare a unor diferite instrumente de lucru cu spaţiul public, parte dintr-o specie de echipamente publice sau instalaţii contextuale, structuri perisabile, temporare-dar-permanente, ce şi-au propus să activeze spaţiul public, fie raportându-se la contextul celor trei zile de festival, fie reacţionând la o situaţie specifică, supravieţuind şi după încheierea festivalului.

Pomul cu vrăbii | studioBASAR

Sabin Borș: Cum vedeți legătura dintre spațiu și contextul socio-cultural actual?

studioBASAR: Spaţiul construit nu poate fi diferit de contextul socio-cultural şi de aceea acest binom este prezent mereu în cultura unei societăţi. Sîntem conştienţi că tot ce se întâmplă în jurul nostru în fiecare zi, prin tramvaie, în piaţă, în parcare, prin scările blocurilor sau pe la mall, se adună toate într-o oglindă a ceea ce este înăuntrul nostru.

Sabin Borș: Multe dintre intervențiile voastre se bazează pe puterea elementelor în raport cu ansamblul. Credeți că acesta poate fi un model operativ de re-angajare a funcționalității ansamblurilor urbane?

studioBASAR: Intervenţiile practicate de noi după modelul mici dar multe sînt şi o formă de virusare a sistemelor urbane, uneori necesară şi terapeutică, prin determinarea unor zone hibride, unde utilizarea spaţiului public este şi alta decât oferta actuală, destul de restrictivă sau searbădă. Aceste intervenţii sînt uneltele perisabile de care ne folosim pentru a genera diverse practici de utilizare a spaţiilor publice, într-o utopie practicabilă a funcţiei şi nu doar a formei.

Generatorul | studioBASAR

Sabin Borș: Cum ați defini improvizația și care este valoarea acesteia în arhitectură?

studioBASAR: Improvizaţia este un răspuns, dintre mai multe posibile. Iar întrebarea este utilizarea. Ingredient fundamental al oraşului viu şi autentic, improvizaţia re-formulează permanent, împreună cu alte forme de manifestare a cotidianului, caracterul spaţiului public într-un oraș. Fără să credem însă că această stare de spirit se poate traduce direct şi într-o metodă de proiectare sau de intervenţie, uneori am împrumutat din manifestările tipologice ale improvizaţiei şi am utilizat instrumentul deciziei ad-hoc pe o temă dată. Acesta este una din uneltele la îndemână cu care se poate delimita această metodă de lucru la faţa locului faţă de modelul clasic al proiectării liniare, programate, previzibile şi cu final închis.

Sabin Borș: Titlul Arhitecturi ale supraviețuirii mi se pare nu doar un titlu provocator ci și descrierea unei condiții ce depășește cadrul atins în cercetarea voastră. În ce fel contribuie această condiție a supraviețuirii la regândirea practicii arhitecturale?

studioBASAR: Supravieţuirea ca o formă de viaţă urbană aduce în prim-plan individul împreună cu tehnicile sale de adaptare la context şi de relaţionare cu ceilalţi. Astfel, toate aceste exemple de Arhitecturi ale Supravieţuirii sînt manifestări de angajare în conflictele urbane şi au fost o provocare pentru noi de a le descifra şi de a ne re-şcolariza la cursurile organizării spaţiale şi sociale, dezvoltând la rândul nostru structuri hibride, în care dincolo de normativele funcţionale, canoanele estetice sau limitările formale, tocmai capacităţile de adaptare, de negociere sau de ajustare continuă în utilizare determină apariţia şi supravieţuirea acestui tip de arhitectură publică.

Sabin Borș: În Seducția intervalului ați investigat relația privitorului cu opera de artă pentru a descrie relația dintre realitatea artei și realitatea socială. Ați mizat pe o performanță interpretativă și pe un set de delimitări circumstanțiale pentru a construi un model de chestionare a raporturilor de expunere. În ce măsură acest tip de relație este similar relației dintre locuitor și arhitectură sau spațiu, și care sunt diferențele?

studioBASAR: Amenajarea unei expoziții trebuie să permită o citire cât mai limpede, fără ca mesajul conceptual să fie distorsionat şi alterat. În amenajarea Seducţiei Intervalului am încercat să diminuăm distanţa dintre privitor şi lucrare şi să implicăm privitorul în performarea structurii, transformându-l mai degrabă în utilizator, ca o formă de animare şi validare a unei structuri monolite ce conţinea lucrările celor trei artişti. Această relaţie spațială de tipul întrebare – răspuns corect nu este neapărat valabilă şi în arhitectura de obiect sau în arhitectura spaţiului public, acolo unde locuitorii formulează răspunsuri neaşteptate în utilizare, ca o formă de adaptare, de recunoaştere şi de înțelegere între utilizatori şi spaţiul trăit.

Seducția intervalului | studioBASAR

Sabin Borș: Care este diferența dintre o expoziție de artă și una de arhitectură? Cum se construiește scenografia sau semiotica unei expoziții de arhitectură?

studioBASAR: Pentru noi nu există astfel de diferenţe de conținut. În amenajarea oricărei expoziţii încercăm să traducem intenţiile demersului teoretic printr-o serie de structuri suport, care prin utilizare şi prin stările generate, susţin şi comentează mesajul conceptual, constituind-se într-un text spaţial.

Sabin Borș: Care este rolul designului în spațiul public?

studioBASAR: Designul are un rol important în spaţiul public. Din păcate, arhitecţii şi urbaniştii cred că are rolul cel mai important, în special designul văzut ca expresie formală sau performanţă tehnologică, destinat unui utilizator inform, si unor activităţi clișeu, şi mai puţin designul ca proces, ca suport sau ca generator de activităţi. Astfel, designul ar trebui mai degrabă să urmeze strategiei de intervenţie, în cadrul căreia să activeze ca un instrument ce susţine un proces şi nu să reprezinte un scop în sine.

Banca de litere | studioBASAR

Sabin Borș: Cum se poate găsi liniște în mijlocul zgomotului urban?

studioBASAR: Oraşul este zgomot.

Sabin Borș: Cum ar arăta orașul fără beton? Bucureștiul, spre exemplu...

studioBASAR: Răspunsul este da, este adevărat, ne putem imagina Bucureştiul şi fără beton, dar nu mai este vorba de Bucureşti ci de Codrii Vlăsiei şi de fapt ne putem imagina orice Bucureşti vrem, cu condiţia să ţinem ochii strâns închiși.

Baia publică | studioBASAR

Sabin Borș: Cum pot fi implementate atât drepturile cât și responsabilitățile cetățenești în spațiul public?

studioBASAR: Prin exemplu, prin test, prin proiecte pilot, prin acţiuni directe pe teren. Câteodată proiecţia nu e de ajuns, iar proiectele de amenajare a spaţiilor publice pot fi înşelătoare, oricât de bine sînt desenate pe monitor, randate seducător cu raze de soare filtrate prin arbori frunzoşi şi decorate din abundenţă cu cete de capucino-oameni ce descind volubili dintr-o altă lume, acolo unde puloverele stau lejer înnodate pe după umeri, iar ochelarii fumurii, zâmbetele sclipitoare şi căţelandrii pufoşi dau farmec vieții.

Interviul a fost realizat de Sabin Borș prin e-mail, în perioada noiembrie-decembrie 2012.