INTERVIU: TEKTUM

Adriana Măgerușan: Care este profilul TEKTUM și care sunt elementele esențiale pentru voi în definirea unui proiect?

TEKTUM: Profilul firmei este ARHITECTURA. Prin lucrările noastre dorim să promovăm o arhitectură de calitate. Sperăm că ne adresăm unei pături de beneficiari dornici să experimenteze împreună cu noi şi care acceptă că vor primi un proiect şi pe urmă o casă care iese din canoanele arhitecturii internaţionale-globalizate sau din main stream. Totodată este foarte important pentru noi să avem lucrări totale, unde avem şansa să proiectăm pâna la clanţă, oferind o arhitectură unicat- customized. Acordăm o atenție sporită idei de arhitectură ca sincretism unde înglobăm diferite tehnici, meșteșuguri. Ca să obținem acest deziderat, asistăm beneficiarii pe tot parcursul „dramei construirii” cu ideile noastre.

Ne preocupă fondul istoric al arhitecturii transilvănene și din această cauză  acceptăm lucrări de restaurare, reabilitare şi reconversie. Până la această oră încă nu am simţit o chemare pentru lucrări de urbanism şi clădiri industriale... dar nu se ştie niciodată.

AM: Primul proiect pe care l-am publicat pe arhiforum.ro (și vă mulțumim pentru acest lucru) a fost proiectul vostru Casă la Vlaha pe care l-ați numit “vernacular contemporan”. Ce sens dați voi acestei expresii?

TEKTUM: Casa din Vlaha este o experință unică și o lucrare foarte dragă nouă. În 2005, eu (Gábor) am revenit în țară și am crezut că pot continua ceea ce am făcut în Budapesta 3 ani de zile. Am proiectat o casă cu un elan tineresc care credeam și cred și în acest moment că ar putea fi un model de abordare pentru construcțiile din zonele rurale transilvănene. Am preluat niște arhetipuri arhitecturale, estetice și metode constructivo-tehnologice din zona etnografică Călata (la marginea regiunii fiind Vlaha) pe care le-am mărit și i-am dat o abordare contemporană.

De-a lungul procesului de construire, din cauza modalității de asamblare și al detaliilor propuse am avut foarte multe de învățat atât noi arhitecții cât și inginerii și meșterii. Finalitate este o casă care deține o puternică legătură cu locul, cu istoria, totodată corespunde cerințelor contemporane de habitat.

După execuția clădirii am rugat-o pe arhitecta Moscu Katalin să scrie o recenzie pentru revista Arhitext. Ea a venit cu ideea de a da titlul lucrării ”Vernacular contemporan”. Interesant este faptul că mediul arhitectural unguresc a primit mult mai receptiv casa decât cel românesc. Probabil că mediul critic românesc încă nu este receptiv la asemenea abordări. Acest lucru l-am observat și în cazul altori lucrări ale noastre.

AM: Una din caracteristicile lucrărilor voastre stă în utilizarea materialelor și în calitatea detaliilor. Care e secretul reușitei în condițiile în care în România execuțiile sunt de cele mai multe ori mediocre și chiar și proiectele bune ajung să fie executate dezamăgitor?

TEKTUM: Secrete nu sunt, este doar multă muncă şi sudoare. Makovecz avea o teorie despre drama construirii - „Arhitectura este repetarea creaţiei. Gândiri intelectuale se materializează în substanţă. Totodată Dumnezeul ne este alături când se construieşte o casă, atunci ne rugăm, îi cerem ajutorul. Când clopotele răsună şi construcţia s-a terminat, şi Dumnezeul părăseşte construcţia”. Sper să cred că şi arhitecţii sunt realizatori de visuri şi dacă avem o rezonare cu beneficiarul atunci îl sprijinim şi-l ajutăm, chiar îl educăm până la răsunarea clopotelor. Arhitectura este povestea obţinerii şi pierderii încrederii între oameni.

Am putea vorbi mult despre mediocritatea în arhitectura romăneasca, transilvăneană, clujeană etc. De ce, cum şi ce s-ar putea face... numai că aceleaşi întrebări s-ar putea pune şi în sistemul educaţional, sănătate, etc. Cred că România şi oamenii din România sunt într-un mare impas intelectual, de identitate. Ne-am pierdut „îngerii” şi modelele de urmat. Pe cine să urmeze un tânăr, poate fi arhitect, medic, avocat? În jurul său vede doar o lume decadentă, unde pretează legea junglei şi legea puterii. În acel moment un tânăr intelectual încearcă să acceseze nişte modele de reuşită vestice. Însă problema este că noi nu suntem familiarizaţi prin constituţia mentală cu acel tipar. Din păcate această paradigmă se poate suprapune peste toată societatea românească.  Nu ştiu răspunsul şi ce se poate face la nivel naţional, ştiu însă ce facem noi. Ne punem la  planşetă şi proiectăm case... case pentru care ne luptăm atât cu eul propriu cât şi cu „criticii” care cred că nu ne încadrăm într-un tipar globalizat. Din când în când însă şi pentru noi răsună clopotele...

AM: Multe dintre proiectele voastre cunoscute sunt case individuale, și asta deși majoritatea ahitecților spun că relația cu clientul este mult mai complicată când vine vorba de propria lui casă. Cum gestionați relația cu beneficiarii caselor voastre?

TEKTUM: Cea mai grea temă este cea a locuirii pentru că fiecare îşi face adăpostul şi totodată este direct implicat atât financiar cât şi emoţional. La construirea unei case (şi nu numai) este vorba despre dobândirea, respectiv posibilitatea pierderii încrederii între părţi.
La cele mai reuşite case în timpul lucrărilor de proiectare și execuție, am devenit sau am rămas prieteni cu beneficiarii. Ei vin la noi şi după finalizarea construcţiei și ne cer sfatul. După 7 ani de existență începem să fim căutați de potențialii beneficiari văzându-ne lucrările executate sau prin recomandare directă. Pentru noi este un semnal pozitiv și ne încarcă cu energie.

Însă trebuie acceptat şi faptul că nu se poate ajunge întotdeauna la un numitor comun cu toţi beneficiarii şi că nu trebuie acceptat orice proiect. 
În momentul actual, un birou tânăr, mic, nu prea are de ales şi marea majoritate al lucrărilor vin din sfera privată cu tema de case familiale. Ceea ce este bine pentru că este loc de imaginaţie, de experimentare şi de greşeli care trebuiesc acceptate. Oricum este mult mai bine decât să proiectăm sau să prelucrăm nişte layout-uri pentru o firmă multinaţională. Cum concursurile lipsesc cu desăvârşire (în care oricum nu credem, cel puţin nu în momentul de faţă) mai rămâne posibilitatea unei licitaţii pentru cel mai mic preţ, dar aceasta este o altă problemă...

AM: Proiectele pentru Casa Neagră sau Casa H sunt de fapt extinderi ale unor case existente. Cum abordați proiectele acest tip de intervenții?

TEKTUM: Problema în Cluj este că în zonele tradiţionale, închegate arhitectural, adiacente centrului există o lipsă de teren liber de construcţii. Deci acest gen de reconstruiri sunt din ce în ce mai frecvente. De câteva luni am terminat o construcţie pe Strada Moise Nicoară, mai avem una pe Str. Zrínyi, pe Str. Donáth, pe Str. Copernicus, etc. Fiecare proiect este abordat individual. Dacă considerăm că fondul existent este valoros sau recuperabil atunci îl înglobăm în concepţia nouă (ca în cazul imobilului de pe Zrínyi) sau menţinem pereţi existenţi şi cărămida recuperată o refolosim ca placaj (în cazul casei de pe Donáth sau Copernicus). Sunt cazuri când dorinţele, necesităţile beneficiarului nu sunt în consens cu starea construcţiei existente. Atunci urmărim ca prin construcţia nou propusă să păstrăm caracterul caselor din zonă, atât în ce privește scară cât şi în ce privește relaţionarea cu contextul  imediat. Deobicei în aceste zone (Andrei Mureşanu, Grigorescu, străzile adiacente centrului istoric) s-au construit case mici burgheze, dominând o arhitectură urbană de calitate, unde se poate încă simţi un aer de artizanat. Prin abordarea noastră vrem să aducem sau să readucem în conştiinţa locuitorilor zonei că se pot face şi lucrări care relaţionează cu trecutul, dar care au totodată şi un aer contemporan. Locuitorii din zonă sunt receptivi la reabilitările noastre însă nu ştim dacă la rândul lor ar urma o cale identică sau dacă ar placa mai bine totul cu un polistiren de 5 cm...

AM: Cum a evoluat în timp biroul TEKTUM, v-a afectat criza economică?

TEKTUM: Firma Tektum și-a început activitatea în toamna 2005- iarna 2006. Din marele boom imobiliar am prins puțin, noi fiind mult prea tineri și fără experiență în acel timp pe piața de servicii de proiectare. Nu puteam prezenta o credibilitate în fața clientului capitalist. Lucrările pe care le-am abordat au venit mai degrabă pe baza relațiilor de prietenie.

Sigur, odată cu 2009 criza economică ne-a afectat din punct de vedere economic, dar nu atât încât să nu putem strânge un portofoliu mărit de lucrări la sfâșitul fiecărui an. Am reușit să ne menținem fără disponibilizări numărul de colaboratori, chiar să ne extindem biroul până în 2011.
Din punct de vedere al maturizării noastre, atât ca arhitecți cât și ca oameni care conduc o firmă, cred însă că a fost benefic. Altfel poate ne lua valul sau poate am fi devenit mult mai comerciali ... cine știe?

AM: S-au schimbat în ultimii ani așteptările și percepția clienților în ceea ce privește arhitectura?

TEKTUM: Când vorbim despre clienți pentru noi este important să discernem dintre mai multe tipuri de clienți. Avem clientul-statul (consilii locale sau județene) pentru care cel mai important este încadrarea într-un buget. Nu prea putem vorbi despre un interes din partea lor privind calitatea arhitecturală, mai degrabă de o calitate financiară. Domină o birocrație excesivă. Avem clientul-biserica. Este receptiv, are un fond construit valoros, vrea să facă ceva, dar este legat din punct de vedere financiar. Putem să discutăm despre persoana juridică. Este clientul unde cel mai greu se pot obține rezultate și satisfacții profesionale. Teoretic are putere financiară, dar din dorința de a scoate un profit uriaș se auto mutilează.

Vorbind despre ultima categorie, cea a clientului persoana fizică (clientul care ne este cel mai drag nouă) putem afirma că nu se poate schimba o percepţie în câţiva ani, cel mult se poate constata că percepţia clienţilor evoluează, se maturizează. Oamenii în ultimii ani trec prin tot felul de experienţe socio-economice care ridică probleme şi implicit căutări de soluţii. Dacă în anii boom-ului imobiliar beneficiarii nu urmăreau neapărat un echilibru între dorinţe şi posibiltăţi  în momentul de faţă ei au devenit mult mai chibzuiţi la reducerea costurilor şi implicit şi la problemele de sustenabilitate şi de mediu. 

Dar trebuie recunoscut faptul că din păcate și în momentul de față breasla arhitecților și aportul arhitectului în multe cazuri sunt pur formale. Cei mai mulți posibili clienți cred în continuare că arhitectul-proiectant este cel care face rost de autorizația de construire după schițele proprii. Din această cauză trebuie explicat de la început relația arhitect-creație-beneficiar și fazele procesului de construire.

AM: Tóthfalusi Gábor a urmat studii postuniversitare la Şcoala Itinerantă - Vándoriskola, la Budapesta, iar Tulogdy László a făcut studii postuniversitare de restaurare. Ce au însemnat aceste experiențe pentru voi și în ce fel v-au influențat modul de înțelegere al arhitecturii?

Când am terminat facultatea, în 2005 toţii eram în căutarea de modele de urmat. La terminarea studiilor am simţit o senzaţie de insuficienţă şi o specializare unilaterală.

Tóthfalusi Gábor: Am avut şansa să-mi continui studiile în Ungaria sub egida Şcolii Itinerante. Este un curs postuniversitar de trei ani unde, dacă eşti acceptat ai şansa să lucrezi ½ ani în cadrul firmelor asociate, astfel vezi/ furi meseria de la maxim 6 firme. În plus participi la concursuri, excursii şi cursuri organizate. Când am fost acceptat şi am ajuns să studiez mi s-au deschis noi orizonturi arhitecturale, necunoscute pentru mine până la acea dată.

Tulogdy László: Probabil golul rămas din facultate şi „loviturile” primite  pe parcursul primilor ani de practică m-au determinat să aprofundez studiile mele şi am rămas plăcut impresionat de ceea ce oferea cursul postuniversitar de specializare în reabilitarea patrimoniului construit organizat de Transylvania Trust. A interveni asupra clădirilor istorice şi în special in cazul monumentelor este un privilegiu, dar atrage şi responsabilităţi pe care nu le poți susține fără un bagaj de cunoştinţe minime. Din punctul meu de vedere numai prin cunoaşterea trecutului (în cazul nostru patrimoniului istoric ) poţi să deschizi drumuri noi în meseria pe care o practicăm şi cred că nu avem dreptul să facem abstracţie de ce ne inconjoară.
Este interesant că după trei ani de studii diferite şi pornind din direcţii diferite am găsit în gândirea noastră arhitecturală o asemănare. Era preocuparea de conservare şi continuitate a spaţiului construit transilvănean.

AM: Cum lucrați în echipă, fiecare coordonează un proiect cap-coadă sau fiecare are un rol într-un anume aspect al proiectelor?

TEKTUM: Nu avem o schemă prestabilită. Lucrările mici, deobicei sunt coordonate cap-coadă de un singur şef proiect, dar în marea majoritate a lucrărilor chiar dacă layout-ul general este făcut de un singur om, pe urmă, de-a lungul procesului de execuţie este imposibil să nu participe şi celălalt.

La lucrările mari, de exemplu restaurarea colegiului Bethlen Gábor din Aiud sau la cea a Hotelului Continental este vorba mai degrabă de un lucru de echipă. Sunt cazuri când o lucrare este începută de unul dintre noi, dar pe urmă este preluată de celălalt. Depinde foarte mult de relaţia de colaborare între arhitect-beneficiar.

AM: Cunoașteți bine arhitectura maghiară contemporană. Ați putea face o paralelă între arhitectura maghiară și cea românească?

TEKTUM: Da, datorită relațiilor de prietenie cunoaștem arhitectura maghiară contemporană. Totodată având în vedere că practicăm în ea cunoaștem și arhitectura românească, sau cel puțin cea transilvăneană. Dar noi suntem arhitecți practicanți și credem că a trage concluzii și a scrie critică sunt mai degrabă apanajului mediului academic și universitar. Noi rămânem mai degrabă la planșetă și ne murdărim mâna cu grafit de creion...

 
 

1 comentariu:

Szabo Erzsebet
29 Nov 2012 - 10:24 am

Sunteti cu adevarat talentati, in opinia noastra.
Este o bucurie sa colaboram cu voi.
Va dorim succes