Raportul experților britanici privind valoare sitului de la Roşia Montană

Raportul întocmit de experții britanici cu privire la valoarea sitului de la Roșia Montană arată că acesta are o importanță istorică deosebită. Zona Roșia Montană îndeplinește nu mai puțin de patru criterii de eligibilitate pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO, în condițiile în care pentru înscriere este suficientă îndeplinirea unui singur criteriu. Potrivit documentului, regiunea Roșia Montană "este importantă nu numai pentru istoria imperiului roman şi a provinciei Dacia, ci şi pentru dezvoltarea exploatării miniere a aurului în imperiul austro-ungar şi chiar mai târziu în timpul anilor de represiune de la sfârşitul secolului XX. Punerea laolaltă a însemnătăţilor specifice sitului accentuează şi natura cercetării realizate până în prezent. Raportul subliniază de ce anume este important ca patrimoniul din regiunea Roşia Montană să fie abordat având la bază peisajul. Sunt puse în evidenţă şi perioade importante în legătură cu care documentaţia existentă este săracă sau inexistentă, de exemplu, tranziţia de la Dacia pre-romană la provincia romană, de la Dacia romană la Transilvania medievală timpurie, şi ulterior perioadele medievală şi austro-ungară. Documentul susţine explicit protejarea acestui peisaj şi conservarea şi amplificarea valorii lui universale excepţionale."

Raportul cu titlul DECLARAŢIE PRIVIND ÎNSEMNĂTATEA Masivul Cârnic, Roşia Montană, Jud. Alba, România a fost elaborat de  Prof. Andrew Wilson, Universitatea Oxford, Institutul de Arheologie şi Prof. David Mattingly, Universitatea din Leicester, Facultatea de Arheologie şi Istorie Antică. Proiectul a fost condus de Michael Dawson, Membru al Societăţii de Studiu al Antichităţii, Membru al Institutului pentru Arheologi, Director al CgMs Consultancy Ltd, în august-septembrie 2010, iar în iulie 2011 i s-a adaugat un rezumat pe care îl puteți citi mai jos. 

 

REZUMAT EXECUTIV

Prezenta Declaraţie privind Însemnătatea, care se concentrează asupra masivului Cârnic de la Roşia Montană, ajunge la concluzia că masivul Cârnic constituie o parte a unui peisaj cultural mai larg de mare însemnătate, ce este comparabilă ca mărime cu „valoarea universală excepţională” din criteriile UNESCO pentru statutul de Patrimoniu Universal1. Dovezile istorice privind mineritului în epoca romană de la Cârnic fac parte din cele mai mari, cele mai întinse şi mai importante complexe miniere din imperiul roman. Ele sunt, din acest important punct de vedere, unice.

Dovezile istorice ale activităţii miniere subterane, galeriile, puţurile de mină orizontale ca şi cele referitoare la tehnologie câştigă în însemnătate deoarece se asociază cu un peisaj istoric la suprafaţa solului care conţine mărturii referitoare la activităţi de prelucrare, aşezări omeneşti, ritual şi comunităţi. Dovezi suplimentare, provenite din inscripţii antice, tăbliţe de ceară şi depozite arheologice datate în aceeaşi perioadă, sporesc însemnătatea zonei Roşia Montană ca unul dintre obiectele de valoare excepţională ale patrimoniului universal.

De la început autorii porniseră de la premiza că Declaraţia privind însemnătatea o să se concentreze, la fel ca şi activitatea depusă de Roşia Montană Gold Corporation, în principal asupra dovezilor din epoca romană. Însă, inspecţia la faţa locului, atât la suprafaţă cât şi în subteran, a clarificat rapid faptul că Roşia Montană reprezintă un peisaj de o complexitate probabil fără egal, de mare însemnătate şi pentru istoria altor
perioade
. În văile Corna şi Roşia Montană şi pe munţii Cârnic, Cetate, Cârnicel şi Jig-Văidoaia, mineritul din epoca romană, medievală, din secolul al XVII-lea şi al XIX-lea,  împreună cu galeriile şi instalaţiile din perioada comunistă au creat împreună un palimpsest unic privind exploatarea. În plus, fazele de activitate din Dacia pre-romană şi post-romană nu au fost studiate deloc. Chiar la nivelul actual de înţelegere, aceasta reprezintă o resursă de însemnătate unică.

Acest raport, realizat în august şi septembrie 2010 pe baza cercetării pe teren şi a celei bibliografice, plasează Roşia Montană în contextul ei internaţional. Ajungem la concluzia că peisajul cultural de la Roşia Montană este de însemnătate internaţională excepţională. Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume. Analizate împreună, galeriile subterane, peisajul de la suprafaţă al zonelor de prelucrare, aşezările umane, amplasamentele de cult şi cimitirele, ca şi istoria comunităţilor
asociate acestora aşa cum reiese din documente constituie o cronică extraordinar de amănunţită a exploatării miniere romane, medievale, modern-timpurii şi din perioada comunistă. Cu potenţial suplimentar care să pună în lumină tranziţia de la perioadele pre-romane şi post-romane, ele constituie un argument puternic pentru a considera minele de la Roşia Montană ca fiind de importanţă egală cu siturile din lista Patrimoniului Mondial. Dacă sunt evaluate pe baza criteriilor de însemnătate ale UNESCO referitoare la valoarea universală excepţională (dintre care este suficient să fie îndeplinit un singur criteriu pentru a face ca un sit să fie eligibil pentru statutul de Patrimoniu Mondial), regiunea Roşia Montană îndeplineşte clar următoarele patru criterii:

(ii) prezintă o succesiune importantă de valori umane, de-a lungul unui interval de timp sau într-o zonă culturală a lumii, în domeniul arhitecturii sau tehnologiei, artelor monumentale, urbanismului sau peisagisticii;

(iii) este o mărturie unică sau cel puţin excepţională a unei tradiţii culturale sau a unei civilizaţii care există sau care a dispărut;

(iv) este un exemplu excepţional de tip de construcţie, arhitectură sau ansamblu tehnologic sau peisaj care ilustrează o etapă (etape) semnificativă din istoria umanităţii;

(v) este un exemplu excepţional de aşezare umană tradiţională, de utilizare a uscatului sau a mării care este reprezentativ pentru o cultură (sau culturi), sau pentru interacţiunea cu mediul în special când acesta a devenit vulnerabil sub impactul schimbării ireversibile.

Masivul Cârnic în special conţine cel mai întins complex de galerii de mină subterane din regiunea Roşia Montană, iar acestea trebuie să fie păstrate ca un ansamblu, în totalitate.

Evaluarea însemnătăţii elementelor individuale ale peisajului este prezentată mai jos, dar analizând acest aspect este esenţial să recunoaştem că însemnătatea generală a acestui peisaj minier ca un întreg este mai mare decât suma componentelor lui. Acordarea descărcării de sarcină arheologică pentru oricare dintre aceste situri ar provoca daune ireparabile integrităţii peisajului minier ca întreg.

Autorii raportului susţin păstrarea totală in situ precum şi continuarea cercetărilor arheologice şi istorice ale acestui peisaj excepţional. Suntem conştienţi de faptul că există o presiune puternică pentru a se permite continuarea proiectului minier, dar o decizie care să permită distrugerea elementelor acestui peisaj în favoarea exploatării miniere a aurului va fi cu siguranţă controversată şi puternic contestată. După părerea noastră, statul român şi RMCG vor fi vulnerabili la acuzaţii de vandalism cultural dacă proiectul minier continuă. În ciuda faptului că s-a cheltuit o sumă substanţială, nivelul de atenuare a efectelor atins în momentul de faţă este complet inadecvat pentru a fi considerat drept conservare pe bază de înregistrări. Atragem în special atenţia asupra multelor întrebări care rămân, referitoare la amplasarea aşezărilor romane şi la ansamblul complet de galerii subterane ca şi la absenţa oricăror înregistrări detaliate ale celorlalte faze semnificative ale aşezării umane şi activităţii miniere. Dacă ar fi ca
proiectul minier să continue, credem că vor fi necesare atât un buget arheologic mult mai mare cât şi o echipă arheologică mai numeroasă care să realizeze înregistrări cu ceea ce se va pierde. Chiar şi aşa, conservarea prin înregistrări ar fi cu greu un substitut acceptabil pentru pierderea unui peisaj unic de valoare mondială excepţională.

 

De mare însemnătate (= de valoare universală excepţională)

Peisajul minier roman

Neobişnuită pentru imperiul roman, şi unică pentru provincia Dacia (actuala Românie), este combinaţia de dovezi istorice ale mineritului în subteran, prelucrării la suprafaţă şi locuirii la suprafaţă legate de acestea, cimitire, sanctuare şi alte vestigii, care formează împreună un vechi peisaj minier. Coerenţa acestuia constă în aceea că poate fi înţeles într-o manieră rar întâlnită în altă parte. Importanţa acestui peisaj este amplificată de
datarea comparativ apropiată a galeriilor de mină romane, şi mai ales de descoperirea în interiorul galeriilor a numeroase artefacte din lemn şi unelte de minerit. De o însemnătate specială sunt cele peste 30 de tăbliţe de scris din lemn care deschid o fereastră remarcabilă către lumea comunităţii miniere din Alburnus Maior, înregistrând aspecte legate de organizarea funcţionării minelor, împrumuturi acordate, contracte de muncă, vânzări de sclavi, detalii privind grupurile etnice de mineri precum şi unele privind dizolvarea unui club funerar sau collegium.

Există totodată şi un dosar extrem de mare (în comparaţie cu alte comunităţi miniere romane) de inscripţii în piatră, cuprinzând multe exemple noi găsite in situ în timpul excavaţiilor din ultima vreme. Acestea oferă informaţii excepţionale privind preferinţele religioase, compoziţia etnică şi  statutul comunităţii de mineri de la Roşia Montană. Împreună cu datele privind aşezările şi cimitirul, acestea contribuie la crearea unui tablou extraordinar de bogat al vieţii unei comunităţi de mineri din Dacia romană, în timp ce peisajul istoric păstrează potenţialul de a dezvălui activităţi din epoca pre – şi post-romană.

Numeroase elemente subterane ale galeriilor miniere romane sunt fie unice, fie de importanţă internaţională excepţională. Secţiunea transversală trapezoidală a galeriilor romane se asociază strâns cu minele romane din România şi este posibil să fi fost introdusă din provinciile vecine, Moesia Superioară (Serbia/Kosovo) sau Dalmaţia (Bosnia/Croaţia). Forma acestora este probabil legată de uşurinţa de mişcare şi mai ales de transportul minereului prin galerii, menţinând în acelaşi timp un profil geologic stabil. Descoperirea în 1855 a unei maşinării din lemn pentru ridicatul apei în reţelele romane care se deschid din galeria Cătălina Monuleşti a fost de mare importanţă, dar la fel ca multe alte descoperiri din galeriile miniere datând din epoca modernă timpurie nu a fost consemnată corespunzător. Descoperirea a încă patru instalaţii cu roţi pentru ridicarea apei în galeriile Păru Carpeni în 2004-2005, şi a alteia în Cătălina Monuleşti, reprezintă o ocazie cu adevărat unică de a consemna o astfel de tehnologie sub condiţiile moderne de excavare.

Vechea zonă minieră de la Roşia Montană era structurată în jurul exploatării a patru mari masive principale – Cetate, Cârnic, Jig-Văidoaia şi Orlea,  atât în exploatare la zi cât şi în subteran, galerii miniere fiind prezente şi în zonele Hăbad, Carpeni, Cârnicel şi Coş-Lety. Majoritatea acestor zone  au cunoscut situri de suprafaţă asociate – aşezări omeneşti, zone de prelucrare a minereului, clădiri religioase şi cimitire – iar existenţa acestora poate fi presupusă şi în cazul celor care nu prezintă astfel de asocieri. Combinaţia de galerii miniere subterane, exploatări la zi, prelucrare a minereului, aşezări omeneşti, locuri sacre şi cimitire are ca rezultat un peisaj minier de însemnătate unică a cărui integralitate ar trebui menţinută, deoarece distrugerea oricăreia dintre componentele lui l-ar diminua în mare măsură.

Galeriile miniere subterane şi siturile de prelucrare a minereului din perioada romană sunt toate de mare însemnătate. Galeriile romane, abatajele de exploatare şi reţelele de drenaj sunt toate de interes şi importanţă internaţională excepţională. Ele ar trebui păstrate in situ. Zonele de prelucrare a minereului din peisajul minier de la Roşia Montană sunt foarte puţin studiate în prezent, dar au o mare importanţă internaţională şi sunt în mare măsură vulnerabile la distrugere în actualul program de dezvoltare. Dată fiind amploarea activităţii romane de la Roşia Montană, există un potenţial considerabil ca tehnologiile de prelucrare adoptate să fi fost avansate din punct de vedere tehnologic. O posibilitate este aceea ca  zonele de prelucrarea a minereului să ofere dovezi istorice privind instalaţiile de şteampuri acţionate cu apă din epoca romană (ca în unele mine principale din Spania).

Tău Găuri (mausoleu roman)

Extrem de important. Monumentul de la Tău Găuri este un mausoleu circular de piatră, cu un amplasament circular de blocuri de piatră cioplită care încercuiesc un tumul de mică înălţime aflat peste două etape de locuri de incinerare primară. Mausoleul este unul dintre puţinele exemple de  mausoleu circular din piatră cunoscute în România. Cu siguranţă merită păstrat, iar cercetările ulterioare din zonă ar putea stabili cu mai multă claritate contextul funerar şi dacă au mai fost şi alte necropole în acest spaţiu.

Hăbad (aşezare romană şi clădiri religioase)

Extrem de important. Aşezarea de la Hăbad include vestigii ale clădirilor, care sunt importante de clasat, dar e posibil să nu merite să fie nici  conservate şi nici prezentate. Cu toate acestea, zonele sacre de la Hăbad Brădoaia sunt altceva, deoarece clădirile din această zonă sunt asociate cu altare inscripţionate, care oferă informaţii importante cu privire la comunitatea minieră şi credinţele sale religioase, precum şi cu privire la toponimele străvechi şi informaţii privind organizaţiile în colegii (bresle). Comparaţiile cu siturile din Valea Nanului sugerează că şi alte structuri şi  altare religioase pot exista în apropiere. Nu este sigur că săpăturile efectuate la siturile din Hăbad le-au cercetat pe acestea în totalitate, iar legătura dintre zonele sacre şi locuinţele din aceste situri încă nu este clară.

Valea Nanului (sit religios roman)

Extrem de important. Structurile religioase de la Valea Nanului au o foarte mare însemnătate culturală, şi în contextul românesc şi în contextul european. Aceste sunt nişte ansambluri de „temple” romane neobişnuite şi extraordinare, iar o serie de zei sunt reprezentaţi pe numeroasele altare înălţate. În arheologia romană, siturile au un caracter foarte neobişnuit. Publicarea deplină a acestor situri va fi de un mare interes şi este posibil ca şi alte structuri şi inscripţii să fie descoperite în zonă.

Carpeni (mine romane în subteran şi clădiri la suprafaţă)

Extrem de important. Dealul Carpeni a fost identificat corect ca având o foarte mare însemnătate în cadrul întregului complex Roşia Montană. Roţile de apă reprezintă o descoperire unică şi excepţională, iar clădirile cu hipocauste din vârful dealului Carpeni reprezintă cele mai prestigioase ansambluri arhitecturale romane înregistrate până în prezent, chiar dacă interpretarea lor nu este încă sigură. Trebuie să se mai desfăşoare cercetări la nivelul arheologiei de suprafaţă şi de sub-suprafaţă.

Cârnic (exploatări romane din subteran)

Extrem de important. Acesta este cel mai scump şi mai însemnat sistem de minerit roman descoperit până acum în Imperiu. În plus faţă de  complexitatea şi amploarea exploatărilor de minerit în subteran din zonă, galeriile romane din masivul Cârnic conţin cel puţin trei tipuri principale de exploatări care nu mai sunt întâlnite nicăieri altundeva, nici chiar în Roşia Montană: abataje susţinute pe piloni, galerii cu scări în spirală şi abataje verticale („dépilages”) ale căror acoperişuri sunt tăiate în spatele scărilor. Cel de-al patrulea tip de galerii de comunicare, mari, de coborâre, se mai întâlneşte şi în alte zone din Roşia Montană (Ţarina), precum şi în altă parte (Kosmaj, Serbia), însă la Cârnic s-au păstrat galerii mai lungi într-un  stadiu excepţional de bun. Exploatările romane de la Cârnic sunt de o însemnătate internaţională excepţională şi ar trebui să fie păstrate in situ în întregimea lor.

Studiul arheologic subteran efectuat între 2000-2006 este prezentat în rapoarte ca fiind „un studiu topografic aproape complet al exploatărilor din subteran din zona sudică a masivului, care totalizează circa 16 km de galerii, dintre care 4 km sunt romane (12 km de galerii moderne săpate cu ajutorul explozibililor şi care datează începând cu secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea).9 Aceste rezultate sunt, cu siguranţă, impresionante, însă partea de nord a masivului nu pare să fi făcut obiectul unei exploatări la fel de intense. Se observă că principalul grup de exploatări antice analizate din masivul Cârnic se concentrează pe părţile centrală şi sudică ale masivului, existând o absenţă surprinzătoare de vestigii în Nord. Chiar dacă zăcămintele pot fi mai bogate în părţile centrală şi sudică ale dealului, e important că galeriile romane de la mina „Sf. Ladislau”, unde au fost găsite câteva tăbliţe cerate în 1820, nu au fost strămutate în cursul cercetărilor recente. Deşi activitatea recentă a cartografiat toate exploatările romane care sunt accesibile prin intermediul galeriilor de la începutul epocii moderne şi din perioada comunistă, e foarte probabil să mai rămână de
descoperit vestigii antice în partea nordică a masivului. În zona celor mai bine păstrate galerii romane, exploatările miniere ulterioare au eliminat şi ascuns unele trăsături, fiind nevoie de interpolare şi de interpretare. Fără îndoială că este posibil ca, pe viitor, noi cunoştinţe privind tehnologia minieră romană şi ulterioară să poată sugera interpretări şi reconstituiri alternative. Dacă se distrug aceste trăsături importante şi unice, o astfel de re-examinare va fi imposibilă. Deşi nu s-au găsit noi tăbliţe de scris în cursul activităţilor recente, descoperirile deja făcute în Cârnic, înseamnă că trebuie să se pornească de la presupunerea că astfel de obiecte încă mai există în părţi ale galeriilor străvechi – poate în special în zonele care nu sunt accesibile în prezent prin intermediul galeriilor ulterioare.

Zona Corna

Extrem de importantă. Trebuie să existe o aşezare importantă nedescoperită în sudul Masivului Cârnic (echivalentul Cornei de la începutul epocii moderne). Aceasta este o lipsă importantă din înregistrările arheologice, la fel ca şi dovezile privind prelucrarea minereului în Valea Cornei în epocile romană şi la începutul epocii moderne. Săpăturile de testare efectuate în această zonă s-au făcut la o scară mult prea mică pentru a putea fi  exploatat adecvat potenţialul arheologic.

Coş-Lety (vestigii romane subterane)

Extrem de important. Tăbliţele romane cerate s-au descoperit în zona Coş-Lety şi este important să se depună eforturi suplimentare pentru  înregistrarea vestigiilor romane din această zonă. Este imposibil de subliniat cât de mare este însemnătatea culturală a unei surse potenţiale de documente scrise de dată romană. E important ca această zonă să fie inclusă în zona protejată a exploatării miniere propuse. Mai rămân multe întrebări. Încă nu s-a găsit nici o aşezare străveche care să fie asociată acestor galerii, însă aşezarea minieră apropiată de Coş-Lety, Jig-Văidoaia şi de partea nordică a Masivului Cârnic se localizează probabil sub centrul istoric al Roşiei Montane şi se poate prelungi în josul văii către Ţarina. Aici e posibil să se localizeze aşezarea principală a regiunii (probabil cea denumită Alburnus Maior.

Jig-Văidoaia (necropole romane şi locul de prelucrare a minereului)

Extrem de important. Nu s-au publicat încă dovezi nici cu privire la necropole, nici cu privire la prelucrarea minereului. Aceasta este una dintre cele două zone de prelucrare a minereului localizate în Roşia Montană, deşi trebuie să mai existe şi altele. E posibil să existe urme ale aşezărilor de asemenea în apropierea minelor. Sunt necesare cercetări suplimentare de arheologie de suprafaţă şi de sub-suprafaţă în zona ameninţată de exploatarea minieră. Dacă se localizează galerii străvechi închise până acum, e posibil să se fi păstrat şi tăbliţe de scris şi elemente din lemn.

Ţarina (necropolă romană, zone de prelucrare a minereului, posibilă aşezare)

Extrem de importantă. Zona Ţarina este foarte importantă. Cu toate acestea, atenţia se concentrează pe zona necropolei în timp ce trebuie acordată mai multă atenţie localizării aşezării asociate şi cercetării zonelor de prelucrare a minereului din epoca romană şi din epocile ulterioare.

Orlea (vestigii romane subterane)

Extrem de importante. Partea de sector Orlea a unei galerii romane a fost deschisă vizitatorilor în anii 1970 şi puţin mai sus se află o mică lucrare romană, care se intersectează cu o galerie modernă la nivelul Racoşi. În galeriile romane s-a descoperit o scară crestată de lemn, care, datată cu carbon radioactiv, s-a dovedit a fi din secolul al II-lea D.C. Dovezile din subteran de la Orlea sunt foarte importante. Păstrarea elementelor de lemn ilustrează potenţialul unor descoperiri ulterioare legate de tablete de scris, trăsături hidraulice şi alte artefacte tehnologice. În această zonă încă nu a fost descoperită nici o aşezare romană şi nici o zonă de prelucrare a minereului, dar e necesar ca acestea să fi existat, dată fiind densitatea operaţiunilor de minerit din antichitate. Mai sunt necesare activităţi suplimentare pentru a le identifica. Activitatea de la începutul epocii moderne din această zonă poate fi foarte importantă, de asemenea, însă nu a fost cercetată cu foarte multă amănunţime.

Peisajul minier şi vestigiile de la începutul perioadei moderne (între secolele al XVII - XIX-lea)

Sunt extrem de importante vestigiile din subteran din secolele al XVII-XIX-lea. Acesta este unul dintre cele mai ansambluri miniere din Imperiul Austro-Ungar şi, evident, păstrează multe trăsături tehnologice neobişnuite (ca, spre exemplu, şinele de lemn), care ilustrează tehnicile miniere din vremea respectivă. Un aspect esenţial din perioada respectivă îl constituie folosirea explozibililor pentru deschiderea galeriilor, ceea ce permitea o penetrare mai profundă şi mai amplă a masivilor prin comparaţie cu trecutul. Documentarea detaliată a tehnicilor miniere din această perioadă ar putea face lumină asupra organizării şi secvenţei de dezvoltare a unităţilor miniere imperiale austro-ungare. Peisajul minier de la începutul perioadei moderne merită să fie cercetat mai în profunzime. În Masivul Cârnic nu a fost excavată decât o singură galerie de la începutul epocii moderne şi în doar două sectoare acestea au fost planificate; e posibil ca multe dintre galeriile de la începutul epocii moderne să nu fi fost planificate şi, în general, neînregistrate. Aceasta este o omisiune importantă şi principală a programului de cercetare arheologică. Este clar că, date fiind doar aceste motive, acordarea descărcării de sarcini arheologice ar fi problematică. Ar însemna distrugerea unei porţiuni importante de patrimoniu arheologic industrial, care nu ar fi documentat adecvat, ceea ce-ar pune sub semnul întrebării aplicarea unei strategii de „conservare prin documentare”.

La fel, locurile de prelucrare a minereului de la începutul epocii moderne sunt, de asemenea, foarte importante. Arheologia industrială a şteampurilor este de un interes considerabil, însă, în prezent, nu este documentată în detaliu în zona Roşiei Montane. În general, peisajul minier de la începutul epocii moderne este foarte important. Roşia Montană şi peisajul acesteia pot ilustra în profunzime patrimoniul minier de la începutul epocii moderne din România, ceea ce nu se poate face prin prezentările generale actuale şi prin datele strânse. Până ce nu se întreprind mai multe acţiuni în detaliu, e greu să circumscrii o însemnătate exactă multora dintre siturile componente, însă e clar că Roşia Montană, Corna şi celelalte cătune asimilate în cele două centre principale sunt toate extrem de însemnate. La fel sunt şi zonele necropolelor, de unde ar trebui documentate sistematic inscripţiile şi tipurile de monumente, pentru a se evidenţia etapele cronologice şi alcătuirea comunităţii. Elementele de prelucrare a minereului sunt, de asemenea, puţin analizate, în special lacurile artificiale (tăul) şi canalele care aduceau apa pentru a face să funcţioneze morile de matriţare. În momentul în care producţia a înregistrat un vârf, existau sute de şteampuri în peisajul Roşiei Montane şi ar trebui excavat un eşantion adecvat al acestor situri, pentru a documenta mai profund elementele care caracterizează aceste şteampuri care ridicau apa la nivelul superior şi asociate proceselor de măcinare, îmbogăţire a minereului, spălare şi topire a minereului de aur. Extragerea şi prelucrarea celorlalte minerale din minereu, în special a argintului, trebuie, de asemenea, să fie cercetată arheologic, pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a înţelegerii cu privire la tehnologiile implicate.

Peisajul minier din secolul al XX-lea

Extrem de important, chiar dacă este subapreciat în România în prezent, din punct de vedere socio-politic.19 Arheologia industrială a minelor din era comunistă nu a existat la nici un nivel, iar părţile componente dispar la fel de repede pe cât devin neîngrijite clădirile, se strică echipamentele, iar abatajele se află sub spectrul uitării în cadrul proiectului propus. Cu toate acestea, această perioadă a făcut parte, de asemenea, din istoria mineritului din România, iar era comunistă reprezintă cea de-a treia etapă însemnată a exploatării pe scară largă din Roşia Montană, prin urmare tehnicile folosite merită să fie studiate mai îndeaproape. Pe viitor, interesul istoric se va concentra pe această perioadă şi este important ca sursele documentare să fie susţinute de documentările arheologice.

Ar trebui iniţiat un program mai ambiţios de strângere a datelor privind minele şi instrumentele folosite în mine în perioada modernă, profitând de experienţa, de exemplu, muzeului minier din Bochum din Germania, unde se acordă o însemnătate egală în ceea ce priveşte expunerea fiecăror perioade de activitate.

 

Important (= de o importanţă naţională)

Necropole romane, exploatări miniere la zi şi câteva mine în subteran

Exploatările miniere la zi din perioada romană sunt importante şi ar fi de o importanţă mai mare dacă ar fi supravieţuit intact mai mult din Cetate. Mai multe cimitire, situri de aşezări şi mine din subteran din perioada romană au, de asemenea, propria lor însemnătate; şi acestea contribuie mult la însemnătatea peisajului minier roman ca întreg.

Cetate (exploatările romane miniere la zi şi în subteran)

Important. Valoarea culturală generală a zonei Cetate s-a redus mult din cauza mineritului distructiv la zi. De aceea restul galeriilor şi elementele arheologice asociate ar putea avea o mare însemnătate şi ar trebui stabilit dacă au fost puse la păstrare toate informaţiile de o valoare potenţială înainte de a fi distruse ulterior.

Hop-Găuri (necropolă romană)

Importantă. Între 2000 şi 2002 au fost excavate 250 de situri de incinerare şi cinci elemente cu o funcţie nestabilită (posibile locuri de îngropăciune). Bunurile găsite în siturile de incinerare indică o dată posibilă de folosire a necropolei în jurul secolului al II-lea D.C., în cursul domniilor lui Hadrian şi Antoninus Pius. Multe dintre morminte pot fi de tipul celor din Mala Kopašnica - Sase (MKS), ceea ce ar semnala prezenţa coloniştilor din Dardania, însă documentaţia publicată nu are o perspectivă unică asupra acestui fapt. Necropola de la Hop a fost bine excavată, pe o zonă întinsă, deşi până la publicarea finală a sitului nu este clar dacă nu rămân fără răspuns nişte întrebări importante cu privire la interpretare. Ca şi în cazul celorlalte săpături de la necropolele din jurul Roşiei Montane, acesta va fi un sit de un tip important în scopul evaluării prevalenţei migranţilor din Dardania la minele respective. Acesta este un sit important.

Cârnicel (mine romane de subteran)

Important. E important să se depună eforturi suplimentare pentru documentarea minelor romane din această zonă.

Tăul Cornei (necropolă romană)

Importantă. Necropola de la Tăul Cornei a fost bine excavată, pe o zonă întinsă, iar în prezent este publicată parţial, deşi încă nu sunt clare problemele de interpretare. Ca şi în cazul celorlalte săpături de la necropolele din jurul Roşiei Montane, acesta va fi un sit de un tip important în scopul evaluării prevalenţei migranţilor din Dardania la minele respective.

Pârâul Porcului - Tăul Secuilor (necropolă romană)

Importantă. La Pârâul Porcului - Tăul Secuilor a fost identificată o necropolă romană din secolul al II-lea D.C., împreună cu 287 de situri de incinerare, dintre care la 277 sau efectuat săpături. Inscripţiile şi fragmentele de monumente funerare elaborate au provenit de la această necropolă şi e posibil să mai existe materiale incorporate în zidurile şi delimitările moderne. Încă nu este clară funcţia clădirilor asociate (aşezare sau structuri religioase), ceea ce s-ar putea clarifica în cursul săpăturilor ulterioare.

Peisajul minier din Evul Mediu şi din epoca Renaşterii

Important. Raritatea urmelor medievale din zona Roşiei Montane nu oferă dovezi cu privire la mineritul din această perioadă ca fiind de o importanţă naţională, însă este puţin probabil ca minele din această perioadă să fi avut o însemnătate deosebită la nivel european. Cu toate acestea, acesta este încă un element din istoria Roşiei Montane, care nu ar trebui neglijat. Tehnologiile folosite şi amploarea minelor trebuie studiate ca parte a componentei diacronice a istoriei mineritului din Roşia Montană.

Balmoşeşti - Gura Minei (aşezare medievală)

Importantă. Absenţa aparentă a altor aşezări medievale cunoscute din zona Roşiei Montane ne semnalează că aceasta avea o importanţă locală considerabilă în sensul înţelegerii activităţii din regiune în perioada post-romană şi înainte de re-colonizarea văii prin intermediul operaţiunilor miniere de mare amploare de la începutul perioadei epocii moderne.

 

O anumită însemnătate (= însemnătate regională sau locală)

Tăul Ţapului (aşezare romană)

Important. Înainte de publicarea completă a ceea ce a fost excavat în această zonă, este dificil să se aprecieze însemnătatea reală a acestui sit. Cu toate acestea, indiferent de vestigiile construite, toate aşezările miniere de dată romană pot conţine indicii importante cu privire la afiliaţiile culturale ale diferitelor comunităţi din jurul principalelor mine.

Citiți Raportul integral aici.