Concursul de soluții pentru realizarea Memorialului Aeronauticii București, Blvd. Aviatorilor

Fundaţia Culturală “Bartoc” în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti a organizat un concurs public pentru realizarea Memorialului Aeronauticii, propus a fi amplasat pe Bulevardului Aviatorilor, între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle.

Se doreşte instalarea unor piese de artă monumentală, pe care să fie înscrise numele eroilor şi personalităţilor comemorate, de-a lungul prospectului, de-o parte şi de alta a lui, corelate cu ambientul construit şi spaţiul verde existent. Această iniţiativă se înscrie într-un amplu proiect de comemorare a 75 ani de la inaugurarea – pe data de 20 iulie 1935 – a Monumentului Eroilor Aerului, amplasat în actuala Piaţă a Aviatorilor, ca o expresie a recunoştinţei faţă de cei care au făcut ca zborul să devină posibil oamenilor, o adevărată şcoală a curajului, inventivităţii şi progresului. În organizarea concursului, promotorul beneficiază de sprijinul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.
Scopul concursului îl constituie selectarea, cu stabilirea unei ierarhii, a celor mai bune soluţii de realizare a unui Memorial al Aeronauticii pe Bulevardul Aviatorilor, tronsonul cuprins între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle. Concomitent, proiectele vor propune o amenajare urbanistică generală a amplasamentului care să ridice statutul zonei, de care autoritatea locală competentă va ţine cont în condiţiile însuşirii iniţiativei.
Amplasamentul propus pentru proiect este tronsonul aparţinând Bulevardului Aviatorilor între Piaţa Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle, excluzând pieţele.

46 PROIECTE PREDATE, 44 PROIECTE ADMISE ÎN JURIZARE

În data de 15-26 mai 2009, în spaţiul expoziţional al Muzeului Aviaţiei, str. Fabrica de Glucoză, Bucureşti sector 2, a avut loc jurizarea proiectelor predate în concurs. După deliberări, juriul a stabilit următoarele rezultate:

Nu s-a desemnat un câştigător al concursului, neacordându-se premiul I.
PREMIUL 2: PROIECTUL NR. 85, SIMBOL IDENTITATE 369223
Autor: arh. Răzvan Luscov
PREMIUL 3: PROIECTUL NR. 80, SIMBOL IDENTITATE 508049
Autor: arh. Ştefania Constantinescu
Colaborator: Emanuela Rus

Juriul a acordat un număr de 5 menţiuni proiectelor care au întrunit aceeaşi medie la selecţia pe criterii valorice.

MENŢIUNE: PROIECTUL NR. 50, SIMBOL IDENTITATE 070582
Autor principal: arh. Cristian-Dorin Gavrilescu
Coautor: arh. Adrian Timaru
Coautor: sculptor Raluca Ungureanu (Gavrilescu)

MENŢIUNE: PROIECTUL NR. 74, SIMBOL IDENTITATE 071727
Autor: Bogdan Constantin Neagu
Colaboratori: arh. Dragoş Constantin, arh. Zoja Llambi şi arh. Dana Stănciucu

MENŢIUNE: PROIECTUL NR. 83, SIMBOL IDENTITATE 740797
Autor principal: Bogdan Constantin Neagu
Colaboratori: arh. Dragoş Constantin, arh. Zoja Llambi şi arh. Dana Stănciucu

MENŢIUNE: PROIECTUL NR. 86, SIMBOL IDENTITATE 100024
Autor: arh. Cosmin-Nicuşor Ionescu
Colaboratori: stud. arh. Constantin Lungu şi stud. arh. Artenian Soldea

MENŢIUNE: PROIECTUL NR. 89, SIMBOL IDENTITATE 132105
Autor principal: arh. Mina Nicoleta Sava
Coautor: arh. Silviu Musteaţă
Coautor: arh. Veronica Sava
Coautor: sculptor Vlad Gherghiceanu