Sustenabilitatea nu trebuie să fie un lux

Prima și cea mai mare provocare a fost formarea echipei și găsirea unei formule optime de gestionare

Sabin Borș: Echipa PRISPA s-a calificat anul acesta în cea de-a doua ediţie a competiției Solar Decathlon Europe, care se va desfăşura şi anul următor, ca şi în 2010, la Madrid. Cum a luat de fapt naştere echipa PRISPA şi ce anume a motivat interesul participanţilor pentru o astfel de competiţie?

Alexandra Croitoru: PRISPA s-a format în 3 etape. Prima etapă a fost în ianuarie 2010, când 5-6 masteranzi și doctoranzi au aflat de competiție și au trimis o propunere tehnică. Propunerea tehnică urma să decidă calificarea echipei românești în concurs. Până la urmă ne-am calificat, și imediat după calificare a urmat etapa a doua. Am lansat un „Call for Application” în universități, și-a început marea recrutare.

Studenții care și-au dorit să facă parte din echipă, au trimis CV-ul, însoțit de o scrisoare de intenție și o surpriză care să ne convingă. Am primit tot felul de nebunii, de la portocale la obiecte decorative din hârtie, propuneri de reciclare, eseuri... Am ales 30 de oameni.

Adrian Pop: Peste vară echipa s-a micşorat şi am simţit nevoia să accelerăm ritmul mărind-o. Aşa că la sfârşitul lunii octombrie am organizat o conferinţă de presă unde ne-am prezentat concursul, echipa, proiectul, ce facem noi, şi i-am invitat pe cei interesaţi să ni se alăture. Am avut parte de un răspuns mai bun decât ne aşteptam: în următoarea săptămână ni s-au alăturat alţi 40 de studenţi. A fost o mare provocare să le găsim un loc la fiecare în timp foarte scurt, dar cred că am reuşit. Brusc, atelierul nostru de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” era plin în fiecare zi.

 

Sabin Borș: Una dintre problemele care pot apărea atunci când o echipă numără atât de mulţi participanţi este omogenitatea şi consistenţa viziunii proiectului, dar şi a proceselor pe care construirea proiectului le presupune. În ce fel s-a realizat această omogenitate şi cum are loc sinteza între conceptul proiectului şi construirea sa efectivă la nivelul echipei PRISPA?

Alexandra Croitoru: E o provocare într-adevăr să punem în aceeași propoziție 60 de oameni, însă fiind o echipă multi-disciplinară, am rezolvat problema omogenității prin modul în care am organizat echipa, din care derivă felul în care informațiile călătoresc în interiorul echipei.

Comunicarea între departamente se realizează prin oameni de legătură, desemenați, care să „vorbească” și limba inginerească și limba română. Așa ne asigurăm că informația corectă și completă ajunge nestingherită dintr-un departament în altul, fără să sufere modificări. Cum avem toți aceeași informație, nu prea avem încotro decât să credem în aceleași lucruri. Am rezolvat așa și omogenitatea echipei, și sinteza conceptului.

Adrian Pop: Avem un coordonator de proiect (project manager), care are rolul de a ne reprezenta şi de a coordona proiectul. Urmează alte 6 persoane, care împreună cu coordonatorul proiectului alcătuiesc “Management Unit”. Acesta este grupul decizional. Cei 6 au şi rolul de a urmări direcţiile principale ale proiectului (Resurse materiale, Resurse umane, Proiectare şi Comunicare).

Cei 12 Team Officers (denumire preluată din cerinţele SDE) sunt toţi studenţi şi au rolul de a coordona 12 echipe (Project Architect, Construction Manager, Structural Engineer, Project Engineer, Electrical Engineer, Student Team Leader, Healt & Safety Officer, Fire Watch Captain, Contest Captain, Instrumentation Contact, Communication Coordinator şi Sponsorship Manager).

În plus faţă de aceste categorii, avem Asociaţia PRISPA („acoperirea” noastră administrativă, birocratică şi financiară) şi grupul de profesori care ne ajută cu sfaturi şi se străduiesc să includă proiectul PRISPA în programa şcolară, fie prin teme de proiectare din care putem extrage sugestii, fie prin echivalarea creditelor pentru studenţii implicaţi în proiectul PRISPA.

 

Sabin Borș: Dincolo de cadrul competiţional, un astfel de proiect implică un cumul de cunoştinţe şi practici conexe care trebuie să fuzioneze pentru a produce o construcţie unitară şi funcţională. Există arhitecţi, designeri, ingineri, artişti… În ce fel contribuie lucrul acesta la diversificarea modalităţilor de creaţie şi care e disciplina care ordonează sinteza proiectului? Cu alte cuvinte, este arhitectura aspectul cel mai important al proiectului, sau contează mai mult aspectele tehnologice pe care aceasta le implică?

Adrian Pop: E o echipă foarte interesantă. Cred că merită enunţată lunga listă de specialităţi acoperită în proiect. Avem arhitecţi, arhitecţi de interior, peisagişti, geografi, ingineri structurişti, ingineri specializaţi pe fotovoltaice, ingineri de instalaţii, designeri, economişti şi persoane specializate în comunicare şi marketing.

Arhitectura este importantă şi dictează într-un fel proiectul, dar nu este singurul aspect important. Fiind ghidaţi de regulile concursului SDE şi urmărind să obţinem un punctaj cât mai bun, nu ne putem permite să neglijăm celelalte specialităţi. Arhitectura are 120 de puncte din totalul de 1.000, deci toate aspectele sunt la fel de importante.

 

Sabin Borș: Care a fost până acum cea mai mare provocare, şi care sunt provocările la care va trebui să răspundeţi în continuare?

Alexandra Croitoru: Prima și cea mai mare a fost formarea echipei și găsirea unei formule optime de gestionare. Pe viitor, cele mai mari provocări vor fi găsirea sponsorizărilor și construcția efectivă a casei.

 

Sustenabilitatea nu trebuie să fie un lux

Sabin Borș: În prezentarea proiectului se spune că prispa reprezintă „un spaţiu de tranziţie” care ar media interfaţa dintre interior şi exterior, dintre un spaţiu public şi unul privat. În ce fel poate un astfel de spaţiu să răspundă imperativului sustenabilităţii pe care îl presupune proiectul? Mai mult, dincolo de proiectul propriu-zis, în ce fel problema sustenabilității poate depăşi vechile şi noile dihotomii ale felului în care ne reprezentăm construcţiile?

Adrian Pop: Prispa, element arhitectural preluarea elementului din arhitectura tradiţională, are acest rol de spaţiu intermediar între public şi privat (e locul privat al casei, aflat în contact vizual direct cu uliţa, deci cu spaţiul public). Este un spaţiu între interior şi exterior. E un spaţiu tampon, care protejează omul înainte de a intra în casă, dar protejează şi casa de temperaturi scăzute sau ridicate, de vânt, de ploaie, etc.

Cumva de aici vine şi modul în care vedem noi sustenabilitatea. Concursul ne obligă desigur să ţintim spre performanţe ridicate cu proiectul nostru, dar noi vedem sustenabilitatea ca pe o normalitate, sau ca pe o calitate în construcţii. Nu ne dorim să facem o casă foarte rigidă, care să îşi atingă performanţele în nişte condiţii foarte stricte. Ne dorim o casă care să funcţioneze împreună cu oamenii şi să se poată adapta la nevoile lor. O casă flexibilă, care să înmagazineze energie atunci când are un surplus, ca să îl poată folosi mai târziu când această energie lipseşte, sau spre exemplu finisaje care să regleze umiditatea.

De asemenea, sustenabilitatea nu trebuie să fie un lux. Ambiţia noastră este să avem cea mai ieftină casă din concurs, şi să funcţioneze totuşi la cele mai ridicate standarde.

 

Sabin Borș: Şi în ce fel conceptul acestui proiect iese în întâmpinarea unui public care altfel este mereu divers, neomogen? Care ar fi punctul de atracţie, numitorul comun care credeți că transformă proiectul într-un proiect funcţional şi atractiv pentru publicul larg?

Alexandra Croitoru: Prispa, clar. E foarte ușor pentru toată lumea să înțeleagă plăcerea de a pierde vremea cu o carte în mână, în timp ce privești la trecători, sau te bucuri în liniște că afară plouă torențial și tu stai liniștit la adăpost. Elemente similare există și în alte culturi, chiar dacă se numesc altfel. Plăcerea aceasta o înţelege toată lumea, indiferent de cultura din care vine.

Adrian Pop: Cred că e interesant de menţionat şi cui ne adresăm de fapt. Publicul ţintă pentru casa PRISPA este format din tinerii profesionişti din mediul rural. Ne-am imaginat o strategie prin care astfel de case ar fi subvenţionate de stat pentru a fi locuite de tineri cu studii superioare întorşi în mediu rural. Ar fi astfel o măsură de încurajare a vieţii la ţară. Medicul, învăţătorul, preotul, inginerul (şi de ce nu specialistul în construcţii eficiente energetic) sunt oameni de care satul românesc are nevoie pentru a supravieţui şi pentru a se dezvolta. Cultura noastră, tradiţiile româneşti, se află în mare parte în mediul rural şi merită să investim în păstrarea lor.

Pe de altă parte, ne dorim să setăm un trend. Nu ne imaginăm un loc cu zeci de case PRISPA identice. În strategia pe care ne-am propus-o, aceste case construite pentru tinerii profesionisţi constituie un model. Astfel noile tehnologii de producere şi stocare a energiei solare ar putea fi preluate treptat de către populaţia satelor româneşti şi se poate dezvolta o industrie a energiei solare care poate asigura o sursă (suplimentară) de trai pentru locuitorii acestor zone.

 

Sabin Borș: Mi se pare foarte interesant target-ul vostru. Cum credeţi însă că s-ar putea întoarce tinerii profesionişti în mediul rural? Chiar dacă există deja programe care se adresează acestora, şi care încearcă să sprijine dezvoltarea şi poate în primul rând re-evaluarea condițiilor şi a posibilităţilor din mediul rural, tendinţa este tocmai de părăsire a acestuia, în primul rând de către cei care au părăsit acest mediu. Există desigur şi exemple foarte interesante, de tineri întorşi în mediul rural şi care au reuşit să pună bazele unor diferite întreprinderi care încep deja să-şi arate rezultatele investițiilor şi a unei astfel de strategii, însă care ar fi cadrul general de reuşită al unor astfel de demersuri? Sunt de acord că astfel de măsuri ar putea încuraja viața la țară, însă care credeţi că sunt condiţiile adiacente acestor măsuri? Şi cum ar putea fi oamenii, mai ales tinerii, responsabilizaţi în acest sens?

Adrian Pop: Putem analiza această situaţie comparând publicul ţintă cu noi înşine. Tineri profesionişti, cu vise măreţe, care am absolvit o facultate. Trăind în România, dar mereu în contact cu alte lumi, alte culturi, alţi oameni, am apucat să cunoaştem moduri de viaţă mai bune decât cel cu care eram obişnuiţi. Unii alegem să plecăm în alte ţări, pentru a trăi definitiv într-o lume pe care am cunoscut-o, pe când alţii simţim că avem nevoie de o bază concretă pe care să începem să ne construim viaţa, ţinem să avem o legătură cu cei pe care îi considerăm prieteni şi familie, şi simţim că cei ce au mai mare nevoie de ce putem noi oferi sunt aici, în locurile unde am crescut, în care ne simţim acasă. E bine să ai opţiunea de a-ţi părăsi locurile natale pentru a alege o viaţă mai bună, dar e foarte grav să fii nevoit să îţi părăseşti locurile natale pentru o viaţă mai bună.

E la fel cu tinerii proveniţi din mediul rural. Mulţi îşi doresc să se întoarcă acasă. Un astfel de program le-ar oferi un trai care şi pentru mediul urban românesc e considerat ridicat şi inovator.

Întrebarea e bună, pentru că pe lângă dorinţa de a se întoarce în mediul rural şi stimulul pe care o astfel de casă îl reprezintă, e nevoie de măsuri adiacente. Statul fiind interesat să dezvolte şi să susţină mediul rural, şi pe de altă parte fiind obligat tot mai mult să aibă strategii ce privesc folosirea energiilor alternative, ar fi direct interesat de susţinerea unui astfel de program, deci ar putea fi co-finanţatorul programului. Dacă statul finanţează tehnologiile de producere a energiei, preţul casei rămâne la nivelul unei case economice (casa este gândită pentru a fi economică, uşor de construit sau chiar industrializabilă), pentru care un tânăr poate accesa un credit.

Fericitul proprietar al acestei case are deci o rată lunară pe care ar fi avut-o dacă şi-ar fi cumpărat o casă enonomică obişnuită, însă cheltuielile lunare pentru întreţinerea casei sunt nule, sau aproape nule. În acelaşi timp, beneficiază de un confort superior şi fiecare casă contribuie la promovarea acestor noi tehnologii în comunităţile în care se încadrează. Producerea energiei din surse alternative se poate transforma în sursă de venit, iar locuirea într-o astfel de casă este un prim pas care poate duce şi în această direcţie.

După cum spuneai, Sabin, există şi programele de acordare de finanţări nerambursabile din fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii, apiculturii, sau a altor mici afaceri. Aceste fonduri se acordă exclusiv pentru mediul rural, iar vârsta solicitantului este un avantaj care aduce multe puncte la judecata solicitării pentru acordarea finanţării. Deci programul pe care îl propunem avantajează şi este avantajat de programele deja existente, şi asigură finanţatorul unui credit pentru locuinţă că beneficiarul creditului are surse din care îşi poate achita ratele lunare.

Să nu uităm de rolul important al tehnologiei de comunicare, care ne permite să lucrăm mult mai uşor cu colaboratori aflaţi la orice distanţă.

Cât despre responsabilizare, depinde a cui. Un astfel de program este o dovadă de responsabilitate a celui care îl aplică (statul), faţă de mediu, tinerii pe care îi susţine prin program, comunităţile rurale pe care le menţine în viaţă şi cărora le dă o şansă nouă.

Beneficiarul programului se responsabilizează singur. E un ajutor, dar vine împreună cu creditul. Nu primeşti gratuit panouri fotovoltaice sau solare, ci le primeşti împreună cu o casă-concept care le foloseşte. Pentru această casă beneficiarul plăteşte, iar un credit implică automat o responsabilizare de a munci pentru a genera permanent un venit din diferite surse.

 

Publicul din România are nevoie de exemple create special pentru el și nu adaptate sau preluate de la alte culturi

Sabin Borș: Care e stadiul actual al proiectului şi ce a presupus munca prorpiu-zisă de până acum?

Adrian Pop: Suntem la jumătatea proiectului, şi în acelaşi timp puţin în întârziere. Conform programului impus de SDE stăm bine. Următoarea predare o avem la începutul lunii februarie, însă noi ne-am făcut un plan mai ambiţios şi ne-am propus să finalizăm partea de proiectare până la sfârşitul anului 2011. Am fost foarte aproape, însă vom mai avea nevoie de 1-2 săptămâni din noul an pentru a încheia această etapă.

Am ales să devansăm predarea pentru că vrem să ne apucăm de construit mai repede. Simţim că acolo va fi mult de lucru şi vrem să folosim casa construită pentru a demonstra fezabilitatea proiectului şi pentru a reuşi să strângem resursele de care avem nevoie.

 

Sabin Borș: Iar acum? Care sunt paşii prin care va mai trece proiectul până la finalizarea sa?

Adrian Pop: În lunile ianuarie - aprilie vom construi subansamblurile casei PRISPA. În luna mai vrem să facem o simulare a condiţiilor de concurs asamblând casa în 10 zile într-un loc public. Până la sfârşitul lunii iunie vom folosi casa construită în România pentru a promova tehnologiile folosite, partenerii care aleg să ne susţină, conceptul de sustenabilitate, şi desigur proiectul PRISPA.

Din iulie pregătim transportul pentru Solar Decathlon Europe, pe parcursul lunii august ne preocupăm de transport şi de pregătirea condiţiilor de concurs, iar in septembrie suntem în Madrid. Ne apucă emoţiile doar când ne gândim la acel moment.

 

Sabin Borș: Din câte am înţeles, proiectul va trebui prezentat în prealabil în faţa unei comisii, moment în care casa va trebui să fie complet funcţională şi complet echipată. Care au fost cerinţele în acest sens, mai ales la nivel de echipare?

Cătălin Găuloiu: Există un caiet de sarcini numit “Building Rules and Regulations”, în care sunt prezentate toate cerinţele care trebuie îndeplinite. La nivel de echipare apar reguli care impun anumite echipamente (mașină de spălat rufe, mașină de spălat vase, etc). Organizatorii încearcă să impună un standard modern de locuire, care include astfel de echipamente. Dacă vorbim de comfort, casa va fi monitorizată pe toată durata competiţiei, la diferiţi parametri. De exemplu, temperatura interioară trebuie să rămână între 23 şi 25 de grade, umiditatea între 40 şi 55 %, etc.

 

Sabin Borș: Dacă proiectul va trece cu bine de viitoarele evaluări, ar putea deveni o soluţie pentru o alternativă sustenabilă la ceea ce se construieşte la noi. În ce fel vedeţi viitorul unor astfel de construcţii? Care sunt, din ceea ce aţi putut vedea în cadrul acestui proiect, principalele atuuri şi principalele dificultăţi pe care o astfel de alternativă le ridică, în termeni de concepere, costuri şi implementare?

Mihnea Ghilduş: Obiectivul nostru este să construim o casă ușor de realizat atât din punctul de vedere al construcției propriu-zise cât și al sustenabilității în timp și al bugetului alocat. Costul este unul dintre principalele criterii atunci când vine vorba de achiziții imobiliare pe piața din România. Pentru a-l reduce folosim anumite tehnologii simple și eficiente. Pe lângă acestea, am calculat că folosirea tehnologiei fotovoltaice reduce costurile de întreținere anuale și se ajunge la o amortizare a investiției în panouri fotovoltaice în aproximativ 7 ani.

Dar cel mai important atuu considerăm că este crearea casei cu cerințele și tradiția publicului din România în minte, care are nevoie de exemple create special pentru el și nu adaptate sau preluate de la alte culturi.

Provocarea principală este introducerea ideii de sustenabilitate pe termen lung în mentalitatea cumpărătorului din România care în momentul de față este interesat strict de valoarea investiției inițiale și nu de timpul ei de amortizare sau de ecologica construcției. De altfel, unul dintre obiectivele principale ale concursului Solar Decathlon în toată lumea este prezentarea viabilității soluțiilor de locuire solară, obiectiv pe care îl implementăm prin demersul PRISPA și în România. Practic, PRISPA oferă o soluție mult mai sănătoasă, mai confortabilă, mai curată, mai sustenabilă și în nici un caz mai scumpă decât casele care se construiesc în acest moment în zonele rezidențiale sau în satele din România.

 

Sabin Borș: Dincolo, din nou, de proiectul ca atare, acest demers reprezintă un act de educare şi o modalitate de a pune efectiv în practică nişte principii alternative de construire a spațiului de viaţă. În ce fel are loc acest proces de educare prin practică?

Adrian Pop: Cred că prin apariţia a tot mai multe workshopuri practice de vară şi prin problemele pe care stagiarii le întâmpină când termină şcoala şi se lovesc de proiecte reale, este evident că ne lipseşte o educaţie practică. O completare a educaţiei teoretice prin cunoaşterea in situ a materialelor, a tehnicilor de construire, chiar şi a uneltelor. E foarte interesant să poţi experimenta construind, sau să încerci să realizezi un detaliu pe care l-ai desenat în prealabil. Te face să regândeşti ce desenezi şi să te gândeşti la manoperă din timpul proiectării. Poate aşa ar trebui să fie o proiectare responsabilă, şi doar aşa putem obţine rezultate de care să fim mândri. Altfel, vom continua să tot învinovăţim constructorii că nu ştiu să realizeze ce am desenat noi.

Apoi, dacă e vorba de noile tehnologii de eficientizare energetică, totul e teorie. Avem nevoie să vedem dacă într-adevăr funcţionează cum ar trebui, în ce condiţii, cum le putem optimiza performanţele, care sunt problemele la montaj, cum lucrează împreună aceste tehnologii, dacă sunt compatibile, ce spaţiu consumă, şi multe alte aspecte pe care doar experimentând sau asistând execuţia le putem învăţa.

 

Sabin Borș: Avem oportunitatea ca prin astfel de proiecte să creştem gradul de awareness în rândul tinerilor şi al societății în general. Îi putem mobiliza şi le putem oferi oportunitatea de a contribui activ la anumite schimbări sociale şi politice pe care o astfel de practică şi o astfel de educaţie le presupun. Cum vedeţi acest proces şi care e factorul determinant în stabilirea continuităţii unei astfel de educaţii şi de practici?

Alexandra Croitoru: Procesul de conștientizare începe cu noi, și îl vedem ca pe un proces evolutiv de tipul cauză-efect. Noi deschidem parteneriate strategice, propunem variante de industrializare, lărgim astfel nișa de piață - acesta fiind factorul determinant al schimbării, crearea concurenței între firme care oferă servicii legate de case solare, tehnologii noi, energie regenerabilă. În timp, va crește popularitatea acestui tip de servicii, iar o astfel de casă va fi, nu o parte a schimbării, ci schimbarea însăși devenită realitate. Scoatem casa solară din capitolul „ziua de mâine” și o includem în capitolul „ziua de azi”.

 

Sustenabilitatea este o necesitate, dar în acelaşi timp o obligaţie

Sabin Borș: În ce măsură proiectul vostru s-a bucurat de o susținere până acum? Mă refer aici în termeni operaționali, tehnici, financiari, mediatici… Cine susține demersul vostru şi cine credeţi că ar trebui să îl susțină? La urma urmei, această competiţie reprezintă o oportunitate de promovare a unor materiale, tehnici şi servicii atât la nivel național, cât şi la nivel internaţional.

Adrian Pop: La început ni s-a spus că în România e imposibil, sau că e prea din scurt şi că nu vom reuşi să formăm infrastructura necesară nici măcar pentru a ne califica la un astfel de concurs. Spre uimirea multora, jumătate drumul e parcurs. Acum însă proiectul a mai evoluat, deci rezultate parţiale încep să se vadă, dar avem nevoie de o susţinere foarte mare pentru a reuşi să ajungem cu proiectul PRISPA la Madrid şi pentru a câştiga.

Cine ar trebui să susţină proiectul nostru? Ne-am dori să avem alături Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului. Ministere omoloage ale altor ţări îşi susţin echipele care le reprezintă ţara la Solar Decathlon Europe 2012, considerând asta un gest firesc. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ar fi de asemenea un susţinător de care ne-am bucura.

Apoi, considerăm că este un proiect interesant pentru organizaţiile care au scopuri comune cu ale noastre. Organizaţiile profesionale ale breslelor din care facem sau vom face parte, sau organizaţii care au ca scop promovarea surselor de energie alternativă şi a construcţiilor care le folosesc. Nu în ultimul rând, ne adresăm companiilor care produc materiale, tehnologii, unelte folosite în construcţii, pe care îi dorim ca şi membri ai echipei. Avem câţiva parteneri foarte activi, cu care ne sfătuim şi cu ajutorul cărora alegem cele mai bune soluţii.

De asemenea, ne-ar plăcea să avem ca partener o bancă, împreună cu care să promovăm creditul Prima Casă şi o astfel de casă, analizând rata lunară prin prezentarea economiilor pe care un consum redus le aduce.

Am spus de la cine aşteptăm sprijin. Totuşi, nu am fi reuşit prea mult fără ajutorul partenerilor pe care îi avem deja: cele 3 universităţi partenere au format Asociaţia PRISPA şi împreună cu celelalte 4 facultăţi şi universităţi colaboratoare ne-au oferit bazele pe care să construim; Romania Green Building Council, Ordinul Arhitecţilor din România, Arup, Artis Peritia, Bosch, David & Baias, Euro-Hold, Medic’all Events şi Schneider Electric ne-au sprijinit până acum în diferite feluri şi ne bazăm în continuare pe sprijinul lor. Partenerii media ne ajută să comunicăm şi să facem cunoscut experimentul nostru.

 

Sabin Borș: Dacă am avea un consum redus, implicit costurile de viață ar fi ţi ele reduse. Băncile din România, și în general marii investitori de pe piața de capital, au fost atrase până acum mai degrabă în proiecte şi programe ce presupun investiții masive la nivel de proprietate şi infrastructură, care în timp au intrat, multe dintre ele, în impas. Numeroase proiecte imobiliare au eşuat, iar în condiţiile date nici nu puteau avea altă soartă. În ce fel specific credeţi că aţi putea atrage instituţiile financiare de partea unui astfel de proiect? Consumul redus nu poate fi unica „asigurare” pentru atragerea unui investitor financiar. Care e viziunea şi strategia financiară pe termen lung pe care demersul vostru o propune, presupunând chiar întoarcerea tinerilor profesionişti în mediul rural?

Adrian Pop: Băncile sunt şi au fost întotdeauna dornice să acorde şi credite personale. În prezent aceste credite se acordă foarte greu datorită înăspririi condiţiilor de creditare şi datorită blocării pieţei imobiliare. Un astfel de proiect, susţinut de toate componentele necesare (inclusiv creditorul) şi promovat ca atare, ar putea genera o tendinţă care să prindă amploare. O bancă suficient de vizionară care ar intra într-un astfel de parteneriat ar avea avantajul de a fi promovată împreună cu programul, deci să aibă întâietate la acordarea creditelor.
Desigur, se pune şi problema ca beneficiarii, locuitorii caselor, să îşi poată menţine sursele de venit ca să poată achita ratele lunare. Creditul, împreună cu programul de finanţare, ar trebui deci să analizeze şi sursa de venit a solicitantului. Cu asta revenim la responsabilizarea beneficiarilor, de care discutam mai devreme.

Beneficiarii sunt totuşi tinerii profesionişti, care ştim că lipsesc din mediul rural. Ei pot lucra deseori pentru administraţia locală, şcoala din sat, dispensarul. Statul fiind şi finanţator, şi angajator, poate să controleze mai uşor condiţiile care să asigure acoperirea datoriilor către creditor.

 

Sabin Borș: Am văzut de altfel pe site-ul vostru că structura de ansamblu a echipei implică o mulțime de actori educaţionali şi sociali care pe viitor ar putea contribui la edificarea unei adevărate practici de profil. În ce măsură credeţi că PRISPA poate deveni un model de funcţionare instituţională, de comunicare între diferiţii actori sociali? În ce fel sustenabilitatea poate deveni un model de practică instituţională?

Adrian Pop: Interesantă întrebarea. În cazul nostru e simplu: avem nevoie de resurse. Proiectul nostru se naşte de la o simplă dorinţă, este realizat de studenţi care îşi dedică timpul, energia şi entuziasmul, dar nu dispun de toată experienţa necesară, şi nici de resursele materiale şi financiare pentru a realiza întreg proiectul, aşadar încercăm să-i atragem pe acei parteneri care pot asigura aceste necesităţi. Doar aşa putem forma, împreună, o echipă câştigătoare. Într-un mod firesc toţi câştigă ceva din acest exerciţiu.

Extinzând ideea la societate şi la un model de practică instituţională, cred că sustenabilitatea este o necesitate, dar în acelaşi timp o obligaţie. Suntem la început, iar primii paşi sunt grei tocmai pentru că nu există această mare echipă, formată din toţi actorii (educaţionali, sociali, privaţi, instituţionali, guvernamentali, etc.) Noi credem în puterea exemplului. Sperăm că PRISPA va fi un exemplu de succes care va produce schimbări.

 

Mergem la Madrid pentru a câştiga

Sabin Borș: Acum doi ani, în cadrul Bienalei de arhitectură de la Veneția, România a reuşit să propună un proiect care a atras asupra noastră atenţia unui număr impresionant de reviste şi centre de specialitate. În general ţara noastră reuşeşte să iasă în ultima vreme din anonimat în mai multe discipline creative, fie că vorbim de Unu la Unu în arhitectură, de Mircea Cantor în artă, sau de numele deja sonore ale cinematografiei noastre recente. Proiectul PRISPA vine oarecum în continuarea unor astfel de întreprinderi. Credeţi că avem şansa să arătăm că putem într-adevăr propune în arhitectură modele noi de a concepe spaţiul de viaţă? Se poate ridica proiectul PRISPA la nivelul unor astfel de întreprinderi?

Adrian Pop: Sigur că da. Mergem la Madrid pentru a câştiga. Avem câteva atuuri pe care le considerăm foarte bune, cum ar fi strategia de a obţine o casă performantă la un preţ cât mai redus. Aceasta e aplicabilitatea proiectului. De la început am considerat că e greşit să concepem o casă enorm de scumpă, dar să sperăm că va obţine puncte bune inclusiv la proba de industriabilizare şi viabilitate pe piaţă. Sustenabilitatea şi ecologia trebuie să funcţioneze împreună cu economia. Altfel nu suntem realişti.

Aceasta e o idee principală asumată încă de la început, pe care am ales să mizăm. Pe parcurs, fiecare decizie are miza ei şi finalul concursului ne va arăta dacă au fost decizii bune sau nu.

 

Sabin Borș: Proiectul celor de la Unu la Unu s-a bazat în mare parte pe convergenţa mai multor perspective. În cazul vostru e vorba, mai mult, şi de convergenţa mai multor discipline. Poate acest model de colaborare să instituie o practică eficientă şi un model „politic” de funcționare pe care societatea l-ar putea urma?

Alexandra Croitoru: E modelul ideal de urmat. În momentul în care mai multe domenii converg pentru abordarea și implementarea unui scop comun, lăsând la o parte orgoliile specialităților, societatea poate funcționa mult mai bine, mult mai eficient.

 

Sabin Borș: Efortul vostru se concentrează, în mod evident, în vederea unui rezultat. Există un set de obiective secundare pe care vi le-aţi propus? În mod cert mergeţi în această competiție şi pentru a câştiga. Care ar fi însă meritele, aşteptările şi satisfacţiile acestui proiect dincolo de acest obiectiv fix?

Alexandra Croitoru: Noi am fost primii care am încercat. Am vrea ca după experiența acestor doi ani, să vedem și alte echipe din România înscriindu-se în Solar Decathlon Europe. Deja îi încurajăm pe studenții din alte orașe să înceapă lucrul la propunerea tehnică pentru Solar Decathlon Europe 2014. Am avut recent o prezentare la Cluj, la un eveniment din seria „Ne vedem joi” a Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi. Scopul era, evident, să le arătăm de ce participăm noi la Solar Decathlon Europe, pentru a-i convinge să participe şi ei la următoarea ediţie. Au fost persoane care s-au arătat interesate de provocare, pe care îi vom sprijini cum putem mai bine. Ar fi cea mai mare satisfacție să vedem și o altă echipă românească în concurs.

Adrian Pop: PRISPA este un model de educaţie prin practică, interdisciplinaritate şi promovare a sustenabilităţii în şcoală. E o mare reuşită că acest proiect se desfăşoară în mediul universitar, şi sperăm să fie doar un prim pas. Tot ce obţinem în urma acestui proiect rămâne Asociaţiei PRISPA, care e alcătuită din cele 3 mari universităţi bucureştene din domeniul construcţiilor, deci poate deveni o platformă perfectă de colaborare care să urmărească în continuare scopurile menţionate mai sus.

Alexandra Croitoru: Și ne-am dori foarte mult să construim casa PRISPA pentru un beneficiar real.