Serile Zeppelin #42: ADNBA, București & I/O architects, Sofia

ADNBA, București & I/O architects, Sofia
Creativitate în condiţii grele
Serile Zeppelin # 42
20 septembrie 2012, oră 19.00
Aulă Magna, Bibliotecă Centrală Universitară Carol I, București

Am invitat pentru primul Zeppelin de după vacantă două tinere birouri: ADNBA şi I/O. Un birou românesc şi unul bulgar, ambele însă de succes (inclusiv internaţional). Va fi un Zeppelin despre lucrări mari şi lucrări mici şi despre strategii creative pentru capitalele Europei de sud-est.

Vom vorbi despre cum să reuşeşti o arhitectură de top (chiar şi în vremuri de criză) sau cum să aplici şi adaptezi sisteme de ultima oră în ciuda bugetelor reduse.

ADNBA (Andrei Șerbescu, Adrian Untaru, Bogdan Brădățeanu) au început să-şi vadă proiecte publicate deja în 2002, când colaborarea dintre partenerii fondatori nici măcar nu fusese oficializată. De atunci încoace, continuă să câştige premii practice fără intrerupere – de la nominalizări la Bienală sau la premiile Europan la concursuri câştigate (între care cel pentru reabilitarea Universităţii Naţionale de Arte București, sau – în colaborare – pentru spaţii publice la Braşov). Cele mai recente realizări sunt în domeniul imobilelor de locuinţe, ale căror apartamente se vând practic imediat.

I/O architects (Viara Jeliazkova şi Georgi Katov)

Biroul a fost fondat în 2004, după o experienţa a celor doi parteneri în Japonia, China şi Spania. Majoritatea proiectelor lor realizate sunt în domeniul locuinţelor, de la vile premiate, realizate din materiale naturale şi până la imobile de apartamente de mari dimensiuni, amplasate în capitală sau pe litoral şi realizate cu materiale ultra-moderne.

Organizator: Zeppelin
Cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”
Sponsori: Rockwool
Parteneri media: Carturesti, Modernism, Hipmag, Arhiforum, RFI.
Intrarea este liberă.