Strada de C’Arte

Între 21 septembrie, ora 17:00 și 29 septembrie, ora 22:00 va avea loc Strada de C’Arte.
Cel mai mare festival cultural în aer liber, organizat de Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, care aduce pe străzile din centrul oraşului literatura, arhitectura, cinematografie, pictura, poezie, muzica, teatru şi ateliere de creaţie pentru copii, într-o formulă interactivă, de agoră.
BCU atrage lunar în sălile de lectură peste 20.000 de tineri care studiază în Bucuresti sau care pur şi simplu iubesc cultura. Astfel, pentru ei, dar şi pentru toţi cei care îşi doresc să experimenteze un festival cultural “altfel”, tânăr şi liber, propune o abordare proaspătă a ideii de târg de carte, extins acum la un amplu festival cultural cu toate cele 7 arte.
Astfel, va invităm să regăsiţi un mini oraş cultural, în perimetrul descris de strada CA Rossetti şi străzile limitrofe, Boteanu şi Golescu, delimitat de vegetaţie şi amenajări stradale la care au contribuit arhitecţi de renume. Evenimentul transforma complet kilometri de stradă, care vor fi populaţi cu standuri de carte cu un design aparte, expoziţii de arhitectură, lounge-uri de exterior, ateliere de creaţie pentru copii, iluminări stradale care te îmbie să păşeşti în lumea Strada de C’Arte, mobilier urban de excepţie şi Orange Wi-fi Zone pe toate străzile festivalului!
Veniţi în Curtea de Arhitectură unde ve-ţi găsi expuse proiecte din întreaga lume, într-o expoziție organizată de Igloo. În curte vor fi standuri de carte, publicaţii de arhitectură şi design oferite de Arhilibra , Igloo şi Zeppelin. În holul Aulei puteți vizita expoziţia “Case vechi , design şi ceva în plus” amenajată de Zeppelin, care se va deschide luni 24 septembrie 2012 oră 19:00 ocazie cu care va fi lansat și volumului “Case vechi design şi ceva în plus”.
Mai multe aici.