Dincolo de oraș. Despre arhitectura actuală din România, la țară

Vernisaj şi lansarea cărţii “Dincolo de oraş”  – miercuri, 25 septembrie, ora 18.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, aripa E4. Intrarea prin Calea 13 Septembrie.

Mergem împreună la ţară. Trecem de mituri şi clişee. În afară oraşelor se întinde un teritoriu fascinant şi mult mai divers decât ne închipuim. Explorăm împreună transformările sale de după 1989. Descoperim arhitectură nouă şi foarte bună în mediul rural şi moduri inteligente de recuperare şi punere în valoare a celei vechi. Discutăm despre un patrimoniu natural şi construit, strategii şi acţiuni concrete de salvare a acestuia, transformări sociale şi culturale, oameni şi culturi în schimbare, prestigiu şi sărăcie, vechi meşteşuguri şi noi tehnologii, (re)construirea de comunităţi şi noi legături între sat şi oraş.

“La ţară” înseamnă, de fapt, şi nouă periferie: suburbia de tranziţie, o lume energică, haotică, uneori înspăimântătoare, dar şi un teren al experimentelor şi (poate) locul de naştere al unei noi urbanităţi.

Proiect cultural şi editorial finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiect cultural şi editorial apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, din timbrul arhitecturii
Sprijinit de: Fundaţia ERSTE / Partener: MNAC / Sponsori: Onduline, CMC
Parteneri media: Digi24, RFI, Radio Guerrila, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Observator Cultural, ziarul Ring, Tataia, The Institute, Igloo, Modernism, Arhiforum, Iqads, Muzeul Ţăranului Român.

FB event.