ZA - Ziua 3

Cea de-a treia zi din șirul Zilelor Arhitecturii a fost extrem de densă. Trei puncte trebuie obligatoriu menționate: discuția despre școala de arhitectură, masa rotundă Superbia și expoziția lucrărilor finaliste la Concursul C|A|S|A.

Discuția despre școala românească de arhitectură s-a purtat la fiecare din ultimele ediții a ZA, iar faptul că tema revine se explică prin dezamăgirea constantă a studenților față de școală. De data aceasta invitații au fost nu doar din școală, ci și din rândul practicienilor, la discuția moderată de Adrian Pop au participat profesorul Augustin Ioan, vicepreședintele OAR Ștefan Bortnowski și Liviu Zăgan de la PZP. Cel de-al doilea a vorbit mai mult din poziția unui reprezentant al ordinului chiar dacă a vrut să se dezbrace de această haină, iar cel din urmă a vorbit din perspectiva angajatorului care așteaptă eficiență în productivitatea muncii stagiarilor și e dezamăgit de școală pentru că nu scoate absolvenți care să corespundă acestei cerințe. Tot Liviu Zăgan a remarcat în final că participanții au stat în colțuri diferite ale camerei când problema e în mijlocul acesteia, probabil e nevoie de și mai multe întâlniri ca părțile să comunice realmente.

De altfel discuția aceasta despre școală a fost anticipată chiar din ziua precedentă când Șerban Țigănaș a subliniat că peste tot în lume școala se află într-un proces de redefinire, ca de altfel însăși profesia de arhitect, iar Ciprian Mihali a susținut că arhitectul nu poate fi un analfabet cultural. Cea din urmă afirmație merită amintită și aici pentru că răspunde foarte bine și întrebării moderatorului, dacă școala pregătește practicieni sau teoreticieni, răspunsul e că pentru ambii bagajul cultural profesional și general e obligatoriu.  Școala trece azi prin cel mai profund moment de schimbare  post-decembrist și Augustin Ioan a spus că acum nu mai avem nici o scuză, totul depinde de noi de aici, iar acest noi include și studenții, ei pot face ca lucrurile să se schimbe, mai degrabă decât să aștepte rezolvări din altă parte. Așa cum aducând în discuție tema maeștrilor, Augustin Ioan spunea că aceștia trebuie inventați și investiți de către ucenic („dacă nu ai găsit încă un maestru, înseamnă că nu ai devenit încă ucenic"). Chiar dacă probabil nu asta era soluția așteptată, e o soluție tonică și foarte americană („voi aveți puterea să schimbați ceva”).

Nu la fel de simple sunt soluțiile pentru suburbiile orașelor românești. Masa rotundă organizată cu prilejul expoziției Superbia la Cluj a dovedit-o. Suntem o țară cu legi ambigue, în care cei investiți cu autoritate (arhitecți șefi și primari) se declară neputincioși și, cum remarca Norbert Petrovici, arhitecții se spală pe mâini dând vina pe lipsa de cultura a beneficiarilor și pe colegii de breslă care au trădat acceptând să semneze orice. Suburbiile noastre nu sunt suburbii, sunt mahalale în care lăcomia investitorilor, neputința administrației, lipsa de verticalitate a arhitecților și naivitatea cumpărătorilor s-au întâlnit cât se poate de nefericit. Toți sunt la fel de vinovați cu siguranță, așa că dincolo de jocul aruncatului pisicii în ograda celuilalt, se pune întrebarea ce se mai poate face. 

Eugen Pănescu a spus că soluțiile nu pot fi decât punctuale și cu efecte vizibile doar pe termen lung. Szabolcs Guttmann a tins spre defetism, deși a susținut că administrația mai poate încă cumpăra terenuri pe care să creeze spații publice. Norbert Petrovici a mutat accentul pe comunitate,  spunând pe de altă parte că doar statul poate genera spațiu public, deci dotările publice nu pot fi lăsate în sarcina investitorilor care își urmăresc doar rata profitului. Augustin Ioan a spus că tocmai comunitatea trebuie să pună presiune asupra autorităților și să ceară rezolvări. De altfel mi-a povestit un locuitor al zonei Câmpului că împreună cu vecinii au devenit proprii jandarmi și avocați. Au obstrucționat accesul pe stradă a mașinilor cu tonaj depășit care ar afecta drumul, urmăresc permanent site-ul primăriei și contestă orice PUZ care le afectează interesele pentru că au învățat să citească planșe de urbanism, depun sistematic cereri la regii pentru îmbunătățirea infrastructurii, etc. Rețeta pare că funcționează. S-a format deci o comunitate care a învățat cum să-și apere interesele comune. Moderatorul Marius Moga a dat exemplul Olandei care pe perioada crizei a angajat tinerii arhitecți rămași fără activitate în studii despre suburbii.

Cam asta a fost ziua 3 la ZA pe fast-forward.
(va urma...)
Adriana MĂGERUȘAN