Amenajare club biliard


01.06.2012
Tipul proiectului: proiect executat
Autor: manadelucru
Localitate: Bucureşti
Echipa de proiectare: Dorin-Ștefan ADAM, Mădălina Maria IFTIMI
Alți colaboratori: Ing. Dan Ciceu (execuție confecții mobilier metalic), Showroom Domicilio (corpuri de iluminat)
Antreprenor general: S.C. FORMACONS S.R.L.
Client: Club Sevens
Fotograf: Andrei MĂRGULESCU

Înainte de amenajarea clubului de biliard și a cafenelei, spațiul a găzduit un salon de înfrumusețare, ce se întindea pe 50 m lungime, împărțit în capsule, îmbrăcate în deja bine cunoscutul tapet de salon / club, fărâmițând spațiul destul de îngust, de altfel (5.30 m lățime). Cele două brațe ale întregului etaj pe care s-a intervenit, constituind cele două spații (cafeneaua și biliardul) au fost gândite pentru a putea funcționa împreună, elementul ce le leagă fiind barul.

Amenajarea spațiului de biliard a fost limitată, din cauza suprafeței pe care o ocupă mesele de biliard, la două gesturi ce definesc spațiul, și care au încercat să accentueze desfășurarea în lungime a acestuia, și anume îmbrăcarea peretelui lateral și a tavanului într-un mesh, confecție metalică pe care s-au întins cabluri, rezultând un păienjeniș foarte fin, și bordarea celuilalt perete lung (perete fațadă cortină) cu o canapea de aproximativ 25 m lungime, ce creează, în funcție de punctele unde atinge structura existentă, o serie de unghiuri foarte line. Canapeaua banchetă mov este singura piesă colorată din încăpere, restul – tavan, pereți, pardoseala, fiind tratate cu nuanțe închise de gri.

Una din cerințele inițiale ale beneficiarului, legate de spațiul de biliard, a fost ca interiorul să fie întunecat ziua, iar seara să fie foarte vizibil din exterior, ceea ce a condus la montarea înșiruită a unor neoane verticale suspendate, între fațada cortină și o draperie foarte groasă, de culoare neagră, ce împiedică pătrunderea luminii pe parcursul zilei. Efectul neoanelor din fața draperiei este foarte puternic seara, fiind perceput ca un cod de bare luminos, pe respectivul fundal negru.
În cel de-al doilea spațiu, cel al cafenelei, culoarea a fost transferată pe pardoseală, unde, din cauza condițiilor existente nu a fost posibilă montarea unei șape epoxidice, recurgându-se ca soluție finală la un covor PVC fuchsia. Tavanul casetat de rigips a fost anulat, lăsându-se vizibil intradosul plăcii de beton cu toate imperfecțiunile turnării sau a urmelor de infiltrație ale apei. Tot mobilierul din acest spațiu (ca și canapeaua de 25 m) a fost confecționat la comandă (mai puțin scaunele), mesele de patru persoane fiind dispuse pe perimetru, pentru ca accentul să fie pus pe o masă centrală, pe care am denumit-o „masa miriapod”.