Head Up!


06.09.2012
Numele complet al proiectului: Pavilionul național al României din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică la a 13 ediție a Bienalei de Arhitectră de la Veneția
Tipul proiectului: proiect executat
Autor: atelier MASS
Localitate: Veneția
Echipa de proiectare: Camelia SISAK, Marius Cătălin MOGA, Silviu ALDEA, SISAK Tamás,
Alți colaboratori: Comisar: Monica Morariu Vicecomisari: Alexandru Damian, Bogdan Tofan Curator: Silviu Aldea Colaboratori: Ioana Arion, Blipsz!, Bozin Szekely, FOR, StudioBasar, ROA, Upgrade Studio. Ilustrații: Alina Bradu Parteneri: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Afacerilor Externe, Institutului Cultural Român, Uniunea Arhitecţilor din România, Arhitext Design, Atelier MASS
Anul proiectării: 2012
Anul execuției/finalizării: 2012

Pavilionul național al României din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică la a 13 ediție a Bienalei de Arhitectră de la Veneția

1. Expoziția

Head up! este în același timp un gest și o încurajare. O mișcare corporală și un slogan sau o invitație. A privi in sus, a ridica privirea din contingent peste constrângeri și limite. A invoca umbrele viitorului, a sădi vise în minte, a crea iluzii și utopii, a inocula încredere și speranță.

O invitație într-un spațiu care nu este situat în sau pe teren (ground), ci înt-un alt tărâm, al dorinței și al posibilităților nelimitate, în antecamera visului în care probleme actuale își găsesc remedii viitoare. O invitație de a urca scara utopiei, pentru a ajunge în norii moi (soft) ai imaginației.

E o respingere a lamentărilor uzuale legate de condițiile sociale și economice ale prezentului, ale situației actuale din România. E o invitație la visarea unor scenarii pozitive, a unui viitor la care poți privi cu capul sus.

Pentru noi, "ground" este invocat în expoziție tocmai prin absenţa și negarea sa. Spațiul expoziției este marcat vizual de imaterialitate și imponderabilitate. Siluetele concrete sunt învăluite de materialul norilor. În acest nou teren, se pot  deschide căi de acces către o realitate alternativă şi, în acelaşi timp, curativă a României de azi, printr-o serie de utopii soft. Deşi aceste utopii sunt înrădăcinate în teritoriul concret românesc, ele transgresează limitele naţionale şi se constituie într-un "loc comun" (Common Ground) prin nevoia de a oferi soluţii la probleme universale legate de preocupări ecologice, societale, tehnologice, spaţiale sau de urbanizare.

Expoziţia are în principal două părţi, despărţite de planul unei oglinzi orizontale. Vizitatorul păşeşte într-un spaţiu cu limite vagi, amplu iluminat şi care creează senzaţia de plutire. Un strat de nori la nivelul pardoselii (fum greu realizat cu gheaţă carbonică) conferă iluzia desprinderii totale de concret şi a păşirii efective pe un material al cerului. Oglinda amplifică această senzaţie: privind în sus te vezi pe tine însuţi păşind pe nori.

În oglida de deasupra capului, printr-o serie de deschideri circulare, privirea permite accesul către o altă lume, a unei Românii imaginate, ilustrate printr-o serie de proiecte utopice. Spărturile din planul visului, reprezintă tocmai evadarea sau reîntoarcerea în concret, un concret în care viitorul este posibil sau s-a întîmplat deja. Cercul este o formă arhetipală, marcînd trecerea, aspirația și elevația. (asemeni lui Alice vizitatorul cade în viitor), simbolic el reprezintă accesul către o lume imposibilă, a visului devenit realitate.

Corpul expoziției este alcătuit dintr-o serie de studii deja formulate de arhitecți din România. Mai multe viziuni despre idei noi de rezolvare a unor subiecte locale sunt reunite pentru a descrie o istorie posibilă a viitorului.

Selecţia proiectelor

are în vedere crearea unui ustensil teoretic, şi anume utopia soft. Aceasta este situată într-un teren concret de aplicare, atât cultural cât şi spaţial (în cazul de faţă cel românesc), şi sondează noi roluri ale naturii în mediul urban, şi în acelaşi timp conturează un specific al arhitecturii româneşti contemporane.

Teme precum înverzirea cartierelor de locuit comuniste, descoperirea agriculturii urbane, nomadismul vertical, megasatul (dispariţia diferenţei dintre metropolă şi rural), vindecarea periferiei, natura parazitară peste urban, sau chiar răzbunarea violentă a naturii, creează limbajul acestui tip de utopie.

2. Concept Curatorial

A visa, a propune constient exercitiul imaginativ și programat de a înlătura limitele exterioare, de a gândi arhitectura nou și soluții utopice este o necesitate în realitatea românească deoarece arhitectura din România nu a avut ocazia să facă acest exercițiu de evadare creatoare sau joacă inocentă, fie datorită călușului oficial din perioada comunistă, fie datorită condițiilor economice post-socialiste. Astfel, utopia românească veritabilă, acel proiect prin care sferele interzise ale realității sunt spălate de asperităţile constrângerilor tehnice pentru a produce forme noi, lucioase și orbitoare, a fost aproape imposibilă pentru mai bine de 7 decenii.

Singura utopie autorizată a luat fața agresivă a paranoiei totalitare, a controlului panoptic și a ingineriei sociale. Autolegitimarea sistemului s-a făcut prin și cu complicitatea arhitecturii și a arhitecților, sedusă de excedentul de putere pentru a promova agende și gusturi personale. Asociația ideologiei și a arhitecturii produce intoxicare și toxicitate în terenul moale al sufletului sau cel contingent al orașului.

Prăbușirea violentă a opresiei nu a însemnat, însă, fertilizarea terenului teoretic pentru apariția exercițiului utopic, dimpotrivă libertatea regăsită a creat confuzie și ambiguitate. Lamentarea românească s-a construit în jurul aceluiași argument al restricției financiare urzind scuze pentru lipsa de orientări sau implicare.

Șovăiala se menține, iar arhitectura românească avansează cu dificultate (cu prea mare dificultate) în pâsla practicilor haotice ale societății post-socialiste. Puterea dispersată aleatoriu către noi actori generează fragmentare și devălmășie, iar țesătura arhitecturii este perforată de accidente și contradicții. Acest fenomen produce hemoragia conceptuală și o desecare a încrederii în proiectul său. Utopia este invitată pentru a deschide noi căi de acces, pentru a re-genera posibilități. Antidotul utopic umple găurile realității și oferă un nou întreg, o istorie a viitorului în care deficiențele se autocompensează, habitatul ideal proliferează, vidurile se retrag pentru a lăsa locul vegetației, dezechilibrele sunt netezite sau dimpotrivă împinse până la cataclism.

Utopia devine necesară pentru a debloca discursul arhitecturii, invocarea sa, curativă.

Pentru aceasta, am invitat o serie de birouri de arhitectură din România pentru a imagina viitorul posibil, pentru a scrie acestă istorie inexistentă încă. Diferitele propuneri schițează un anumit tip de utopie specifică, și anume utopia soft. Aceasta este situată într-un teren concret de aplicare, atât cultural cât şi spaţial (cel românesc), şi sondează noi roluri ale naturii în mediul urban. Ea aplică soluții locale unor probleme punctuale și se grefează în pliurile realității existente iar rădăcinile sale se împletesc în solul afânat pentru a crea un filon al specificului arhitecturii românești contemporane.

Utopia soft pleacă de la observații ale realității prezente care oferă posibilități surprinzătoare pentru situații utopice surprinse în contribuția Studio Basar, oferă soluții pragmatice și concrete la disfuncționalitățile cartierelelor de locuințe colective prin proiectul celor de la FOR, sau abordează vindecarea periferiei recente prin inițiativa SUPERBIA. Biroul ROA propune o călătorie fantastică într-un mediu mai abstract al locuirii, în care situații ideale se normalizează, în care diferențele între interior și exterior pălesc iar metropola se umanizează. Tema călătoriei, mai exact a nomadismului, e cercetată de UpgradeStudio, pentru ca apoi, viitorul imaginat să se radicalizeze în forme de paraziți urbani vindecători. Nu în ultimul rând, scenariile propuse de Blipsz și Ioana Arion, revin în spațiul geografic identificabil, însă într-un orizont temporal îndepărtat: societatea umană trebuie să reinventeze practicile de consum sau, în extrem, natura va produce vindecare prin distrugere.

Prin urmare, soft înseamnă viu în planul arhitecturii, complementar materialului solid (hard) al construitului. Iar utopia soft lucrează cu acest material permeabil și reactiv care evoluează în timp, moare sau se răzbună agresiv.
(Text: Aldea SilviuAtelier MASS)

 

 

1 comentariu:

Gabriel Rosca
28 Sep 2012 - 10:10 am

suna interesant si pozitiv, dar cui se adreseaza? Cine vede acele imagini ale viitorului posibil? Pentru cine sunt? Cine construieste viitorul in tara noastra?

Demersul e corect, dar avem nevoie sa-l vedem in tara, nu doar la bienala de la Venetia. Si nu doar arhitectii, nu credeti?