Locuință în Băneasa


11.02.2013
Tipul proiectului: proiect executat
Autor: PROGRAPHIC ARCHITECTURE STUDIO
Localitate: Bucureşti
Echipa de proiectare: Stefan Alberto BIANCO, Adriana GALU
Proiectant structură: Maslaev Consulting
Proiectant instalații: H & D Consulting
Client: Mihai Astratinei
Anul proiectării: 2005
Suprafața desfășurată: 807mp
Fotograf: Cosmin DRAGOMIR

Situată în zona de nord a Bucureștiului, într-un cartier rezidenţial retras, casa Astratinei este un exemplu clar de arhitectură modernă avangardistă. Pentru a valorifică structura terenului, beneficiind totodată de o mare suprafaţă de spațiu verde, locuinţă a fost concepută volumetric ca o alăturare, simplă şi concisă, de corpuri geometrice, desfăşurate pe direcţie orizontală.

Astfel, casa este formată din două corpuri a căror legătură se realizează printr-o “pasarelă” vitrată. Corpul principal este locuinţa propriu-zisă, care cuprinde zona de zi, dining, bucătăria şi alte spaţii anexe la parter, iar la etaj dormitoarele, şi cel secundar, pentru entertainment, compus dintr-un living foarte spaţios şi alte spaţii destinate relaxării (saună, spa, piscină).

Toate spaţiile comunică în mod direct cu exteriorul, raportul plin-gol fiind aproximativ egal, pentru a accentua continuitatea spaţiilor şi relaţia cu gradina, nivelul parterului se afla în ambele corpuri la aceaiși cotă cu gazonul, doar “pasarela” de sticlă este ridicată de la sol, astfel încât cele două sectoare ale grădinii şi implicit zona de verdeaţă sunt comunicante.

S-a optat pentru o îmbinare de mobilier Art Deco şi ansambluri moderne, precum şi o serie de obiecte de design, avangardiste, folosite cu rol de elemente accent. Trăsătura definitorie a acestui spaţiu o reprezintă capacitatea de a oferi un scenariu de locuire confortabil, motivant şi versatil, care se adaptează cu uşurinţă diferitelor stiluri de viaţă.