Pavilion M17


16.07.2013
Tipul proiectului: proiect executat
Localitate: Iași
Echipa de proiectare: Andrei PĂDURE,
Proiectant structură: Dragoş NAICU, Andrei BOBU
Alți colaboratori: Răzvan Luca; Constructori: Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Iași, Voluntari Street Delivery; Material lemnos: S.C. Holver S.A.; Sponsori: S.C.Holver S.A, S.C Cryo Tech S.R.L , S.C. Kilpi S.R.L.
Anul proiectării: 2013
Anul execuției/finalizării: 2013
Suprafața construită: 80 mp
Fotograf: Cătălina RUSANOVSCHI, Vlad TAILUP

Street Delivery este unul dintre primele evenimente urbane făcut cu scopul de a focusa atenția locuitorilor oraşului în trecere prin zona centrală şi a autorităţilor locale asupra noţiunii de “traseu cultural”. Misiunea este de a converti peisajul urban în spațiu public, prin reinterpretarea rolului structural pe care spațiul public îl joaca în viața locuitorilor. Promenada temporară a fost destinată în principal pietonilor şi bicicliştilor și a urmărit să ofere o soluţie alternativă blocajelor din trafic şi străzilor zgomotoase din această zonă.


Cu ocazia primului eveniment Street Delivery organizat în Iaşi, Strada Vasile Pogor a fost deschisă pentru oameni şi închisă pentru maşini, accesul principal fiind marcat de pavilion din lemn, ce a servit ca reper, spațiu expozițional și un bun pretext de socializare pentru trecători. 
Structura spațială de tip gridshell este prima realizată în Iași și a doua în România. Remarcabil este contrastul puternic rezultat prin juxtapunerea designului parametric, ce poate trata provocările sistemelor geometrice şi structurale dificile, şi valoarea meșteşugărească dobândită, în urma folosirii/prelucrării lemnului.  Astfel cele două metode (parametric vs. meşteșugăresc) aparent separate, au cunoscut o dezvoltare comună, naturală, ce a dus la concretizarea unui mod de a descrie suprafețe complexe, cu dublă curbură, asamblate doar din elemente liniare din lemn.
Provocărilor principale de analiza structurală şi formală li s-au alăturat şi cele impuse de durata scurtă de desfăşurare a evenimentului (3 zile), locul de amplasare a pavilionului şi dorința de a acoperi cât mai mult din spațiul pus la dispoziție. 


Designul pavilionului a urmărit să obțină un compromis optim între capacitatea maximă de acoperire și greutatea minimă. Datorita dimensiunilor desfăşurate în plan de 11.5 m pe 11.5 m, care nu permiteau întinderea în stradă, a trebuit luată în calcul și o potențială mutare a acestuia, gata asamblat, din parcarea adiacentă. Astfel, structura ce acoperă cei 80 de metri pătrați a fost realizată din cel mai mic număr posibil de piese (216), cu numărul minim de variațiuni ale lungimilor elementelor (4), detalii ce a contribuit la micşorarea semnificativă a greutății (480 kg) şi la accelerarea procesului de asamblare(14 ore) şi dezasamblare(5 ore).


Aprecierile trecătorilor au fost pozitive, cu un interesul constant manifestat față de metodele de îmbinare, prelucrare și execuție. Conturul pavilionului aşezat foarte aproape de limitele impuse de sit, "livrarea în stradă" realizată în timp record, forma organică și arcuirea accentuată a elementelor de la intrări au generat explicații diverse legate de execuția elementelor liniare, cele mai des întâlnite susținând tăierea tridimensională pe curb sau îndoirea progresivă a lemnului la abur sau apă. Surpriza a fost cu atât mai mare în momentul în care a fost dezvăluit că elementele primare au fost perfect drepte , încovoierea și rezistența acestora fiind garantate de folosirea unei esențe exotice de lemn, larice siberian, cu elasticitate și rezistență sporită.


Structura de lemn asamblată în cadrul Street Delivery Iași a rezultat în urma studiului individual şi a participării la workshop-ul organizat de AStA Cluj desfăşurat în perioada 16–21 noiembrie 2012, coordonat de o echipa formată din Daniel Piker - realizatorul plugin-ului Kangaroo Live Physics, fost profesor la Universitatea din Bath, Anglia, alături de inginerul Dragoș Naicu - doctorand la aceeași universitate, arhitectul David Stasiuk - doctorand la Academia Regală Daneză de Arte Frumoase, Școala de Arhitectură din Copenhaga, Danemarca și de arhitectul Andrei Nejur - asistent doctorand la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.

Modelarea 3d a pavilionului a fost realizată folosind unelte precum oftware-ul pentru modelare tridimensională McNeel Rhinoceros 3D și plugin-uri precum Grasshopper, Kangaroo Live Physics. Asamblarea pavilionului a fost posibilă in urma colaborării cu inginerul Andrei Bobu - doctorand la Universitatea Tehnica din Iași, inginerul Dragoș Naicu - doctorand la Universitatea din Bath și Răzvan Luca - președintele Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi din Cluj și cu sprijinul ASAI, OAR - filiala Iași și Librăriei Cărtureşti. Montarea a fost realizată cu ajutorul studenților voluntari din cadrul Street Delivery şi ai membrilor ASAI.

Voluntari:
Ramona Costea, Florina Mihăilă, Radu Bujoreanu, Marius Pachițariu, George Pachițariu, Rareş Padure, Chifan Ddidier, Cobzac Vianor, Diaconu Iustinian, Dodiţă Vlăduţ, Leonte Andrei, Olaru George, Panţiru Claudiu, Păduraru Vlad, Popa Vlad Andrei,  Sălăvăstru Mihai, Şopron Tedy-Sorin, Tailup Vlad, Vişan Alexandru, Suharu Andrei, Andrei Ignat, Bogdan Gavril, Tudor Nedelcu, Radu Alexandru Marian, Alcaz Alex, Andrei Q-Bo, Bogdan Ciubotă, Artene Alin, Costel, Poleac Daniel, Roșca Victor, Gavrilă Emilian, Martiniuc Victor, Gavrilovici Mihai, Alexandru Ioan Samson, Rafael Sandu, Coșofreț Marius, George Dascalu, Marian Saizu.