Cluj - Diplome - Observații și reflecții

Foto: Andrei Căpușan, la Zilele Arhitecturii 2009

 

* Articolul arhitectului Pierre von Meiss a fost scris pentru numărul 11 al revistei logiA (2008-2009), după ce a făcut parte din Comisia de Diplome a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.

Notă: Observaţiile mele suferă de bună seamă de ignorarea naivă a realităţilor administrative şi de personal. Sondarea existenţei liniştite a Şcolii din Cluj stimulând căutarea unui profil de Şcoală – aceasta este singura mea dorinţă.

1. La Cluj se află pentru moment o Şcoală de Arhitectură cu înclinaţii mai degrabă profesionale decât universitare, fără ca totuşi această alegere să fi avut loc în mod conştient:

  • Majoritatea studenţilor din anii superiori lucrează în paralel în birouri pentru a câştiga (ceva) bani şi a dobândi experienţă.
  • Îndrumarea şi valorizarea lucrărilor viitorilor diplomaţi se supun unei logici de productivitate profesională şi respectului "necondiţionat" faţă de regulamentele de construcţie.
  • Spiritul critic, interogarea rolului arhitectului, etica şi abordarea conceptuală a proiectului nu sunt la ordinea zilei.

De reflectat: Există prea multe şcoli de arhitectură în care se predă acelaşi lucru (proiectul) cu mai mult sau mai puţin succes. Pentru moment şcoala din Cluj nu este deloc competitivă în acest domeniu şi nu întrevăd vreo perspectivă de schimbare fundamentală. Viitorul se situează în diplome cu însuşiri de mai bună calitate.

Ar fi posibil de închipuit ca această şcoală să se profileze în mod deosebit printr-o perfecţionare a "proiectului şi detaliilor de construcţie." Nu există nici cea mai mică îndoială că există o piaţă de lucru considerabilă pentru un astfel de profil, chiar şi dincolo de graniţele României. Nu vorbesc despre o specializare, ci despre un centru de gravitaţie care valorizează arhitectura coonstrucţiei şi detaliului.

Pentru ca o astfel de orientare să facă totuşi pasul de la "profesional" spre "universitar," ar trebui oricum reconsiderată fundamentarea sa urmând o abordare mai conceptuală şi o etică de arhitect. Aceasta nu se poate realiza fără o decizie asumată de o majoritate a corpului didactic şi mai ales prezenţa unui lider "spiritual" căruia să-i fie puse la dispoziţie mijloacele de a duce la bun sfârşit un astfel de proiect al şcolii.

Este doar o idee printre altele, uşor naivă, propusă de un vizitator trecător, pentru a vă stimula eforturile în căutarea perfecţiunii pe care o dorim cu toţii. Încerc doar să găsesc direcţii de valorificare a tendinţelor pe care le-am putut percepe în timpul acestor câteva zile de prezenţă la Cluj.

Există desigur şi alte posibilităţi pentru a se detaşa de celelalte şcoli şi mai ales de "Ion Mincu" – o pretenţie inevitabilă, dacă refuzaţi să acceptaţi rolul de a "veni pe urmă." Rămâne la latitudinea voastră de a găsi aceste alternative.

2. Există o problemă de cadru. Fără îndoială cauzele sale nu se opresc la profesorii care au îndrumat diplomele din 2008. Problema noastră de experţi exteriori a fost dificultatea de a descoperi o filozofie clar susţinută şi practicată de şcoala din Cluj, care să ghideze învăţarea proiectului de arhitectură contemporană.

De reflectat: Gruparea unei majorităţi a cadrelor didactice în jurul unui proiect pedagogic modern câştigându-i pentru cauza acestuia. Optarea pentru o politică de recrutare de cadre didactice urmărind acest proiect de şcoală.

3. Motivaţia studenţilor, entuziasmul şi dedicarea lor pentru cauza arhitecturii sunt prea slabe. Vizita mea scurtă nu mi-a permis să definesc cu certitudine cauzele acestui fapt, dar e probabil ca acest fenomen să fie legat de "dubla lor viaţă schizofrenică" pe parcursul anilor superiori: lucrul "serios" într-un birou vs. "lucrului pentru obţinerea unei certificări" la şcoală.

De reflectat: Această practică mai degrabă mercantilă contravine dezvoltării unui adevărat arhitect universitar responsabil.

Cel mai simplu ar fi adoptarea unei interdicţii categorice de a lucra în paralel cu studiile mai mult de 4 ore pe săptămână în timpul semestrului. Această interdicţie nu este cu adevărat practicabilă (posibil de supravegheat). Pentru studenţii cu lipsuri materiale reale se pot înfiinţa burse.

Adevărata alternativă este de a face studiile atât de pasionante şi exigente încât studenţii să prefere mai degrabă să se dedice în întregime acestei surse de cultură şi pricepere, decât să câştige ceva bani pe termen scurt. Un program bine organizat al cerinţelor săptămânale (acceptat de student) va fi de ajutor. Punerea la dispoziţie a unui loc de lucru personal şi permanent 24 de ore din 24 este o condiţie sine qua non!

Diplomanţii par uşor (prea) "maternizaţi." Ar trebui responsabilizaţi mai mult limitându-le întâlnirile cu îndrumătorul la cel mult 3, altfel ei aşteaptă ca îndrumătorul să ia decizii, ceea ce nu este în spiritul unei probe finale.

4. Recomandări în vederea unor ameliorări relativ simplu de operat în ce priveşte prezentarea, judecarea şi caracterul public al diplomelor:

  •  a) Expunerea simultană, într-un mod decent, a tuturor proiectelor. Acest lucru va uşura munca juriilor, va spori performanţele viitorilor diplomanţi (anul 5) şi va permite prezentarea Şcolii către public. Expoziţia ar rămâne montată şi deschisă publicului timp de o săptămână după jurizare. Acesta este totodată momentul semnificativ al unei Şcoli de Arhitectură!
  • b) Nici un proiect de diplomă nu va fi judecat în absenţa îndrumătorului la ora convocată! Studentul va fi obligat să aştepte sesiunea următoare un an mai târziu.
  • c) Afişarea prediplomei (o planşă) sau prezentarea unui dosar A4 de max. 8 pagini cu istoricul proiectului.
  • d) Reducerea numărului şi impactului perspectivelor (de exemplu, max. una sau două planşe). Ameliorarea calităţii lor renunţând la o parte din culori. Valorificarea (compensarea) perspectivelor desenate de mână.
  • e) Solicitarea unei calităţi mai profesionale a machetelor (eventual interzicerea folosirii culorii) şi expunerea exemplelor bune de la începutul lucrului.
  • f) O mai bună supraveghere a producerii planurilor, machetelor şi perspectivelor. Am o bănuială că multe dintre reprezentări sunt realizate cu un suport considerabil al biroului în care lucrează. Este o responsabilitate de control serios ce revine îndrumătorului.
  • g) Acordarea de 60 minute pentru fiecare proiect (în loc de 30): 15' max. pentru expunerea studentului, 30' discuţia cu juriul, 10' discuţia juriului cu uşile închise, 5' pauză.
  • h) Abandonarea notării înlocuind-o cu un sistem mult mai simplu: Admis + Menţiune (nu mai mulţi de 2-3 într-un an), Admis, Respins (eşec).

"Menţiunile" şi "Eşecurile" nu vor fi valabile decât după o decizie luată de juriile paralele reunite. Acest sistem prezintă avantajul evitării oricăror "negocieri" prea puţin didactice asupra notelor. Oricum notele nu figurează pe documentul oficial al diplomei. În plus se diminuează diferenţele inevitabile dintre juriile paralele. Dacă există dificultăţi de ordin pur administrativ, se decide ca pentru folosinţa internă "Menţiune" va fi 9, "Admis" 7 şi "Eşec" 5.

Am aflat ulterior că nota este menţionată pe documentul oficial al diplomei. Este o aberaţie. Aţi văzut vreodată note pe diploma sau certificatul expuse în cabinetul unui medic sau în biroul unui avocat?

Grăbiţi-vă să desfiinţaţi această practică.

  • i) Ar fi de preferat ca experţii invitaţi în juriul final să intervină pentru prima dată cu două luni înainte de prezentarea finală pentru a evita sentimentul frustrant pentru student: "de ce nu mi s-a spus aceasta mai devreme…?!"

 

Vă recomandăm și articolul Despre învățământul românesc de arhitectură, de Adrian Soare.

 
 

3 comentarii:

stefan grosariu
9 Feb 2012 - 12:58 pm

f##k yeah, long live France.

Dan Agent "Spiru Haret"
9 Feb 2012 - 01:31 pm

Cred ca fiecare cadru didactic implicat in invatamantul de arhitectura din Romania ar trebuie sa citeasaca acest interviu.
Pentru ca nu avem taria sa recunoastem ca traim ca intr-o dutie care nu comunica cu exteriorul, nu avem curiozitatea sa vedem si sa invatam din ce fac altii si in acelasi timp avem aroganta de a considera ca noi le stim pe toate. Par sa nu ne fie de folos nici macar semnalele dure care ne sunt transmise de studenti (din ce in ce mai nemultumiti) si de beneficiarii produsului nostru - firmele in care sunt angajati absolventii nostri.

Iacob
9 Feb 2012 - 06:55 pm

Si eu sunt furios in legatura cu sistemul de invatamant practicat de scolile din tara. Dragi studenti, cati dintre colegii vostri sunt cu adevarat pasionati de arhitectura, si cati sunt in scoala ca sa termine o facultate? Cati dintre profesorii nostri ne spun ca suntem prosti, ne dau retete, ne spun ca "asa se face", si cati incurajeaza opiniile studentului, creativitatea, cautarile dupa esecuri succesive, preocuparile inspre domenii de nisa, etc ? Eterna mustruluiala in privinta apropierii termenelor, diminiuare la minim a analizei si studiilor conceptuale, inutilitatea multor dintre disciplinele create pentru a da niste posturi - doar cateva dintre problemele cu care ma confrunt in facultate.
De ce profesorul e sef si studentul sclav? Acest articol si cel al lui Adrian Soare aduc in prim plan lucruri pe care le acceptam ca stare de fapt.
De-ar avea si scoala din Iasi curajul sa aduca profesori straini la diploma! N-au curajul pentru ca prea multi dintre colegii mei sunt niste inculti sumbri. Ceilalti sunt doar blazati.