HAUSWIESE


24.12.2011
Tipul proiectului: concurs
Autor: F O R
Localitate: Viena
Echipa de proiectare: Alex COZMA, Oana SIMIONESCU, stud. arh. Marton Tovissi, stud. arh. Silvia Tripşa, stud. arh. Smaranda Ghiniţă
Proiectant general: F O R
Alți colaboratori: PARASITE STUDIO (Maja Bâldea, Claudiu Toma, Attila Wenczel)
Client: EUROPAN 11
Anul proiectării: 2011
Suprafața construită: aprox. 5200 mp

O plimbare prin Hietzing relevă, pe lângă bogăţia evidentă a rezindenţilor săi, o colecţie fascinantă de vile Biedermeier şi Gründerzeit. Cei aproximativ 50000 de rezidenţi ai districtului 13 se diferenţiază de majoritatea statisticilor din Viena: venituri neobişnuit de mari, tendinţe geriatrice referitor la vârsta populaţiei, nivel ridicat al educaţiei, procentaj mic de străini. Dacă Imperiul a supravieţuit, se găseşte aici, in Hietzing.

Porţile oraşului obişnuiau să funcţioneze ca puncte de întâlnire – locuri de făcut cunoştinţă cu oraşul. Porţile trebuiau sa ilustreze calităţile si puterea oraşului. Mai târziu, gările au preluat această funcţie, pe măsură ce trenul devenea tot mai important. După apariţia maşinii si a avionului, acest concept s-a dezvoltat şi mai mult şi s-au construit noduri de transport iconice.

Staţia Speising este “poarta” aristocraticului cartier Heitzing. Oamenii vin aici fie ca turişti – pentru noi aventuri în aer liber – fie ca rezidenţi – întorcându-se la casele lor elegante. Noua staţie trebuie să reprezinte aşteptările si imaginea lor asupra acestui cartier.

 

Pe măsură ce te apropii de staţie cu trenul, o pajişte verde, deluroasă te înconjoară – un anunţ că ai ajuns în cartierul cel mai verde al oraşului şi o referinţă către romanticul său trecut.

Propunerea este o geografie cu doua feţe: una verde şi una minerală. Cea verde este punct central şi semnal pe harta parcurilor cartierului, în timp ce mineralul este folosit pentru a conecta şi pentru a genera noi relaţii urbane.

Prin intermediul unei serii de operaţii geometrice simple, ţesutul compact, de densitate mică din sud, este conectat cu ţesutul mai dens ca populatie, dar mai aerat din punct de vedere volumetric, din nord. Odata ce volumul primar este generat, acesta este apăsat în zona centrală de staţia de tren, creându-se astfel o volumetrie topografică ce protejează clădirile de zgomot, oferind în acelaşi timp o nouă pată verde cartierului. Partea de jos a topografiei este folosită ca parc, amfiteatru urban sau promenadă, în timp ce partea opusă conectează volumul cu mediul urban.

Exteriorul este la fel de important şi definitoriu ca şi interiorul. Ceea ce am propus nu sunt obiecte şi o realitate exterioară, ci continuitate între forme ce se conectează si deconectează, deschid şi închid, ce  focalizează şi folosesc drept focus. Cladirea expandează în realitate, în mediul ei, în peisaj.

Un şirag de piaţete este interpus bratelor clădirii. Piaţetele se deschid către limitele sitului, conectând  clădirea cu mediul urban(vederi, trasee, staţii de transport în comun, traffic, parcuri, etc.), şi se închid către staţia de tren. Acest joc oferă fiecărei piaţete un gradient de intimitate, direcţionează traficul şi îmbunătăţeşte condiţiile de iluminare. Fiecare dintre ele devine o scenă, ce face parte dintr-o scenografie urbană creată pentru a genera evenimente şi interacţiune socială.

Braţele clădirii sunt mai înalte acolo unde piaţetele sunt mai largi, şi mai joase în partea opusă. Astfel se crează şi un gradient de scară, prin contopirea dintre tipologia caselor înşiruite şi cea a locuinţelor sociale.

Relaţia dintre funcţiunea de locuire, diferitele grupuri sociale şi facilitaţi urbane este şi ea mijlocită de dispunerea simpla a clădirii.

Patternul sec, regulat şi pragmatic al faţadelor încearcă să aducă ordine şi să tempereze individualitatea fiecărui volum.

În locul partiţionării spaţiilor, este necesară mai degrabă o articulare a activităţiilor într-un spaţiu, preferabil liber şi fluid, posibil  muşcat de bule – suport – de servicii ce revelează interesul de a coloniza peisajul prin infiltrarea şi distanţarea de aparate, ce nu vor mai fi legate de scheme geometrice stricte, ci ar avea o configuraţie mai liberă şi mai plină de conţinut. Aparate ce acţionează prin inserare, densificare şi păstrare în acelaşi timp.

Nu volume drăguţe sub lumină ci peisaje ambigue sub cer.