Fațade vegetate

Vegetarea faţadelor (şi, unde e posibil - şi a acoperişurilor) în cartierele cu blocuri de locuinţe îmbunătăţeşte condiţiile de trai - curăţă semnificativ aerul, izolează fonic şi termic, oferă identitate şi are un impact definitoriu asupra stării generale psihice a comunităţii.

Faţadele gri vs. Faţadele vegetate

Prin readucerea naturii în mijlocul vieţii cotidiene urbane se schimbă percepţia actuală negativă asupra cartierelor şi, în consecinţă, creşte plăcerea de a locui în asemenea vecinătăţi (a căror culori se schimbă de la sezon la sezon).

Astfel, identitatea şi calitatea vieţii în cartierele dormitor din orice oraş va fi îmbogăţită;  pentru mai multă  diversitate se pot realiza numeroase combinaţii de plante şi flori în proporţii diferite la fiecare bloc în parte, la alegerea locatarilor, sfătuiţi de specialist;  astfel, ei se pot identifica mai uşor cu locul în care trăiesc, simţind că au şi o contribuţie directă la sănătatea proprie, izolarea locuinţelor, întreţinerea şi înfrumuseţarea mediului lor de viaţă.

De asemenea, transformarea acoperișurilor garajelor dintre blocuri  în spaţii comunitare (locuri de joacă sigure pentru copii și de socializare pentru vârstnici etc.) ridică net standardul de viaţă în cartierele de blocuri.

Faţada vegetată  implică acoperirea parţială sau completă a pereţilor exteriori ai clădirilor cu un strat de vegetaţie, pentru a obţine beneficii bioclimatice, energetice şi economico-financiare; sunt de mai multe tipuri, în funcţie de tehnologie, de structura suport şi de plantele utilizate;  se mai numesc faţade înverzite, biowall, grădini verticale, pereţi verzi etc.

Acoperişurile verzi  sunt sisteme de învelitoare ce încorporează vegetaţia pe structura obişnuită a unui acoperiş, cu scopul de a obţine, în primul rând, prelungirea duratei de viaţă a acoperişului, plus beneficii economice, sociale şi ale mediului înconjurător, în zonele urbane;  se mai numesc şi acoperişuri vii sau acoperişuri grădină.

Avantajele practice ale dispunerii plantelor pe anvelopele clădirilor sunt următoarele:

  • îmbunătăţirea coeficientului de izolare termică a clădirii şi reducerea variaţiilor de temperatură în interior – reducerea pierderilor de căldură, reducerea nevoii de climatizare, reducerea efectului climei exterioare asupra spaţiului interior;Faţadă vegetată fotografiată cu o cameră infraroşu evidenţiind izolarea termică eficace a faţadei vegetate şi pierderile de căldură a faţadelor nevegetate învecinate.
  • reducerea efectului vântului şi precipitaţiilor asupra temperaturii anvelopei clădirii şi asupra stării fizice a materialelor de construcţii – reducerea deteriorării mecanice, prelungirea duratei de viaţă a construcţiei;
  • îmbunătăţirea coeficientului de izolare fonică a imobilului;
  • reducerea debitului apelor pluviale scurse în urma precipitaţiilor abundente – evitarea suprasolicitării sistemelor de canalizare;
  • reducerea efectului de insula urbană de căldură din oraşele aglomerate – reducerea temperaturii medii din contextul urban în lunile călduroase de vară;
  • (re)crearea de habitate pentru diverse specii de microorganisme, insecte si păsări ce trăiesc şi în mediul urban – (re)creşterea biodiversităţii;
  • îmbunătăţirea microclimatului urban – filtrarea şi purificarea aerului, reducerea concentraţiei de praf, noxe şi metale grele din aer, reducerea amprentei de CO2 a clădirilor şi oraşelor, oxigenarea aerului urban;
  • înmulţirea semnificativă a suprafeţei vegetale din mediile urbane, fără consum de spaţiu – un grup de blocuri cu faţade vegetate are un efect similar asupra calităţii aerului si microclimatului asemenea unui parc de dimensiuni medii;
  • estetizarea facilă a clădirilor existente – îmbunătăţirea aspectului zonelor urbane defavorizate sau necorespunzătoare,cu costuri extrem de reduse;
  • potenţialul de a practica diferite forme de agricultură urbană fără consum de spaţiu la nivelul străzii și circulațiilor publice.

Sistemul de execuţie propus se pretează cu succes înverzirii faţadelor blocurilor de locuinţe ce fac subiectul acestui studiu, suplimentând astfel proiectul de termo-izolare a locuinţelor care se derulează în prezent.  Coroborând cele două proiecte (de termo-izolare/polistirenuire şi înverzire/vegetare) se înjumătăţeşte timpul de execuţie, la fel şi numărul/timpul de aprobările/finantarile necesare şi costurile de execuţie (toate utilajele necesare -schelă, mână de lucru- fiind deja disponibile pe şantier).

Concluzie

Cel mai important ţel al proiectului propus este  îmbunatăţirea semnificativă( și cuantificabilă) a calității vieţii ( AER, MICROCLIMAT, IMAGINE) în zonele urbane dens populate în urma unui efort minim de implementare, folosind un mix între natură și tehnica uzuală. Acest tip de demers are ca rezultat schimbarea percepţiei majorităţii populaţiei cu privire la traiul în cartierele de blocuri existente/viitoare.

RAUM

Vezi și Reabilitarea cartierelor gri | FOR și Înverzirea griului

 
 

1 comentariu:

Horatiu Racasan
13 Feb 2012 - 03:37 pm

Lucrarea este de fapt mult mai cuprinzatoare, proiectul despre care e vorba in acest preview poate fi accesat si descarcat gratuit, in format pdf, folosind urmatoarea adresa:

https://rapidshare.com/files/1421807680/anvelope_inverzite_final_COMPLET...