EcoBuild 2013, Londra – “Discover what the future holds”

Soluţii pentru un viitor sustenabil, produse ecologice, materiale de construcţie desprinse parcă din peliculele science-fiction au fost prezentate în perioada 5-7 martie a.c. în centrul expoziţional ExCel din capitala Marii Britanii.
EcoBuild Londra, aflat la a 8-a ediţie, reprezintă în acest moment cel mai important eveniment mondial din domeniul inovaţiei, designului şi mediului construit sustenabil, iar în acest an a fost organizat sub sloganul “Discover what the future holds” – “Descoperă ce îţi rezervă viitorul”.
Promovat drept cea mai eficientă platformă de marketing pentru producătorii de materiale şi servicii de costrucţii sustenabile şi inovative, EcoBuild 2013 a adunat, pe durata celor 3 zile ale expoziţiei, peste 1000 de companii şi comunităţi din diverse sectoare, specialişti având ca principală preocupare descoperirea, acumularea şi împărtăşirea de experienţe noi în domeniul construcţiilor sustenabile.
De îndată ce intri în centrul expoziţional ExCel, Londra, pătrunzi în mijlocul unui amalgam erudit de standuri cu produse şi soluţii ecologice - inovative sau deja cunoscute, spaţii adaptate pentru demonstraţii sau seminarii live, săli de conferinţe şi dezbateri. Oră de oră se întamplă ceva interesant, care te incită să afli mai multe, te îndeamnă să participi sau te provoacă să te implici.
Pe lângă expunerea ca atare a materialelor, tehnologiilor şi serviciilor inovatoare, expoconferinţa a prezentat o paletă întreagă de activităţi şi atracţii, între care demnă de menţionat se află programul de discuţii şi dezbateri “Arena”. Dezbaterile au cuprins teme variate, al căror interes comun a fost evidenţierea importanţei unei infrastructuri “verzi” în mediul construcţiilor. În cadrul dezbaterilor au participat miniştri, oficiali guvernamentali, experţi ai unor organizaţii de marcă (RIBA – Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici, UK-GBC – Consiliul Britanic al Clădirilor Verzi, Consiliul Industriei Construcţiilor) precum şi specialişti din mediul academic al universităţilor britanice şi din toată lumea.
Demonstraţiile practice au constituit un alt puct de interes al EcoBuild: casa pasivă, instalatorul practic, lucrând cu natura, evoluţia iluminatului sau centrul solar au fost denumirile câtorva dintre atelierele şi programele prezentate în expoziţie.
Deoarece inovaţia şi invenţia sunt sinonime cu EcoBuild, una dintre principalele atracţii ale evenimentului a fost reprezentată de “Galeria materialelor din viitor”. Galeria seamană cu laboratorul magic al unui savant trăznit. Vizitatorii înainteaza plini de curiozitate, interes, dar şi cu puţină precauţie. Nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viitorul.
Rând pe rând „materialele viitorului” se dezvăluie în faţa privirilor curioase. Vizitatorii pot sa facă cunoştinţă cu betonul translucid (light transmitting concrete), cu asfaltul care îşi închide singur microfisurile (self healing asphalt), cu graphenul – cel mai subțire material creat vreodată, de 200 de ori mai tare ca oţelul și de 1000 de ori mai conductiv decât sârma din cupru; cu aşa-numitul „ Blending concrete” – betonul care are capacitatea de a stoca o cantitate mare de energie termică.
Şi pentru că inovaţia merită puţină atenţie, o prezentare succintă a materialelor viitorului - cu proprietăţile lor, avantajele şi sferele de utilizare – ar fi un subiect interesant. (În continuare prezentarea materialelor)
Betonul translucid – Light transmitting concrete sau Litracon sau Litracon pXL
Este un material inovativ de construcții – un amestec de fibră optică și beton care permite transmiterea razelor de lumină prin structura sa, fără ca acest lucru să afecteze duritatea sau alte proprietăți mecanice ale materialului. Se pretează producției de masă – sub formă de blocuri prefabricate de beton.
Spre deosebire de Litracon, Litracon pXL – este un produs mai puțin costisitor, fibrele optice din componență fiind înlocuite cu fibre din mase plastice patentate. Fibrele optice sau cele din mase plastice sunt inoculate extrem de omogen în structura betonului, dând întregului ansamblu aparența unui ecran LCD cu pixeli.
Materialul se poate prezenta nu numai sub forma unor blocuri de beton, dar și sub forma unor corpuri curbe care, dat fiind aparența translucidă pot fi utilizate la realizarea unor obiecte de mobilier urban, a unor monumente sau a altor obiecte de design. Costurile materialului se ridică în prezent la 845 eur/mp pt Litracon și la 490 eur/mp pt Litracon pXL.
Self Healing Bio Asphalt
Una dintre problemele cunoscute cu care se confruntă asfaltul poros prezent pe șosele este formarea unor microfisuri provenite de la trafic care-l erodează și-i distrug textura în timp.
Asfaltul poros special, produs dezvoltat de către savanții de la Delft University poate fi încălzit în masă cu energie inductivă grație fibrelor metalice de care dispune în componența sa. Prin încălzirea inductivă a fibrelor metalice se realizează închiderea microfisurilor din masa asfaltului, prelungindu-se astfel durata de viață a drumului respectiv.
Este o metodă inovativă și eficientă de prelungire a duratei de viață a astfaltului poros, fără a necesita și alte intervenții decât încălzirea suprafeței asfaltului pozat pe drum cu un compactor care să dispună de un cilindru încălzitor.
Materialul a fost obținut prin inocularea unor fibre foarte subțiri de metal în asfalt, în etapa de mixtură. Mixtura duce la creșterea costurilor asfaltului poros cu aprox 25% - dar această creștere este nesemnificativă în comparație cu costurile de reparație a drumurilor. Durata de viață a asfaltului poros se dublează – prin realizarea mixturii cu fibre metalice.
Acest material se află în prezent în etapa de testare de laborator; teste s-au efectuat începând din 2010 pe aproximativ 400 mp de autostradă. În pricipiu materialul poate fi utilizat ca și învelis „top coat” la toate tipurile de drumuri. Momentan nu există un patent pentru producerea produsului.
Graphene
Este un material foarte puternic și flexibil, având doar grosimea unui atom – fiind primul material bidimensional. Poate fi utilizat în locul fibrelor de carbon compozite – ca filler în cadrul compozițiilor din materiale puternice și conductive.
Deși are o structură fragilă, este de 200 ori mai puternic decât oțelul și de 1000 de ori mai conductiv decât firele din Cupru. Este materialul cel mai subtire, rezistent și puternic conductiv electric și termic din lume, 97% transparent și impermeabil la orice substanță.
Poate fi fabricat prin dizolvarea grafitului într-o soluție cu utilizarea exfolierii cu ultrasunete.
Este produs în prezent numai în scopuri științifice, ca atare este destul de costisitor. O formă a graphene-ului, numită graphene oxide – costă £ 5/mg, iar costul graphene-ul pur se ridică la £ 50/mg.
Graphene-ul poate fi utilizat pentru o gamă largă de aplicații: de la industria de automobile la cea de construcții și până la componentele electronice high performance, la componente pentru industria IT. Poate fi utilizat, datorită proprietăților conductive electrice și termice deosebite în industria de panouri solare, fotovoltaice; în componența touch screen-urilor. Poate fi utilizat la aplicațiile medicale pentru refacerea țesuturilor sau în componența aparaturii medicale.
Graphene-ul este actualmente unul dintre materialele cele mai vizate de programele de cercetare din întreaga lume.
Lăsând la o parte „materialele viitorului” – poți să te îndrepți uimit de atâtea inovații – către secțiuni mai ”pământești” și mai ușor digerabile, dar și mai expresive: ca de exemplu „Working with nature” având în componență Biodiversity Pavilion sau Green Infrastructure Pavilion – unde poți afla toate noutățile în domeniul acoperișurilor verzi, a pereților vii – „living walls” , a grădinilor verticale dar și a produselor pentru protecția faunei, vegetației.
Inițierea în domeniul ”green” poate continua cu Solar HUB – care ne uimește cu diversitatea soluțiilor în domeniul energiei solare: panourilor solare și fotovoltaice:
Circuitul de informare – poate fi finalizat în zona demonstrațiilor interactive de la standul Practical Installer – unde sub privirile curioase ale audienței se fac demonstratii live de montare panouri solare, panouri fotovoltaice sau pompe de căldură; se discută despre eficiență și avantaje – sau la una dintre multiplele conferințe și seminarii care se derulează concomitent cu expoziția.
Au fost cu siguranță 3 zile în care s-au putut învăța multe despre un domeniu care dincolo de orice trend al lumii contemporane devine din ce în ce mai stringent o responsabilitate a tuturor.
text: Alexandra STOICA