1:1 – Exhibiting space
| Tipul proiectului: | proiect executat |
| Autor: | UNULAUNU |
| Localitate: | Veneția |
| Echipa de proiectare: | Ciprian RĂȘOIU, Liviu VASIU, Matei VLĂSCEANU, Romina GRILLO, Tudor VLĂSCEANU, |
| Proiectant structură: | Dragoș MARCU |
| Alți colaboratori: | Monica MORARIU – Comisar Ministerul Culturii și Patrimoniului Național; Ioan LUCĂCEL – Comisar Uniunea Arhitecților din România; ART-DECO + ATELIER RD - construcție; CATALOG: Paolo PERULLI, Bogdan GHIU, Dorin ȘTEFAN, Sabin BORȘ, Ciprian MIHALI, Augustin IOAN, Mona VATAMANU + Florin TUDORr, Mirela DUCULESCU, Alistair Ian BLYTH, Viorica BUICĂ, Eliza YOKINA, Monica MORARIU - text, Dan PERJOVSCHI – ilustrații |
| Client: | Ministerul Culturii și Patrimoniului Național |
| Anul proiectării: | 2010 |
| Anul execuției/finalizării: | 2010 |
| Suprafața construită: | 100 mp |
| Suprafața desfășurată: | 100 mp |
| Suprafața utilă: | 94,4 mp |
| Fotograf: | UNULAUNU |
Premisa proiectului “1:1” este una radicală: arhitectura ca traducere a unei idei unice, ulterior determinând și definind spațiul pe care îl locuim. Conceptul este “expunerea spațiului ” și explorarea variilor instanțe pe care acesta le are.
Un fapt specific și cuantificabil este relaționat cu ideea de “spațiu”: 94 m²/persoană este nivelul de densitate în București, oraș considerat reprezentativ pentru condiția urbană. Această situație ilustrează în același timp două stări de existență diametral opuse: individual vs. colectiv. 94 m² vor reprezenta “spațiul” expus.
Spațiul va fi experimentat de câte o persoană pe rând. Traducerea la scara 1:1 a acestei relații, abstractă dar fundamentală, între individ și spațiul său, devine „cheia” în decodarea diferitelor valențe ale spațiului. Arhitectura este prezența fizică a spațiului expus închis și printr-un proces, aparent violent, aceasta definește două spații, două lumi: una care este planificată și cealaltă, accidentală, care este o consecință a celei dintâi.
Exteriorul obiectului arhitectural, un spațiu colectiv, prezintă o enigmă. Deplasându-ne în jurul lui, acesta pregatește vizitatorul și dezvăluie fragmente în trei momente foarte precise prin deschideri rotunde în pereții obiectului.
Interiorul obiectului arhitectural, un spațiu individual, are suprafața de 94 m². Spațiul primește lumină printr-o deschidere circulară în tavan care, împreună cu cele trei perforații, formează un sistem de referință pentru persoana care se află în interior și definesc spațiul cu un minim necesar de mijloace geometrice.
Geometria torsionată dematerializează obiectul arhitectural, astfel creând o relație între un spațiu individual, interior, sacru, privat, abstract și unul colectiv, exterior, profan, public, real. Tensiunea între aceste două spații le ține unite: unul nu poate exista fără celălalt și amândouă nu pot exista fără arhitectură.
Citiți și INTERVIU cu UNULAUNU: «Arhitectura trebuie să fie sinceră»
