Scenography


14.02.2012
Tipul proiectului: proiect executat
Autor: aa studio
Localitate: Bucureşti
Echipa de proiectare: Alex ADAM, Roger POP,
Anul proiectării: 2007
Anul execuției/finalizării: 2007
Fotograf: Cornel Lazia

În afară de a alege obiecte interesante și a le plasa în armonie cu împrejurările, un design de interior implică regândirea întregului spațiu, rezultând un concept care satisface nevoile și cerințele clinetului, și care reflectă ingeniozitatea și talentul arhitecților. Pare simplu, dar cea mai mare parte a ce se numește „design interior” nu reușește să treacă de primul pas, rămânând pur și simplu la stadiul de alegere din catalog a unor produse mai mult sau mai puțin luxoase. Există și arhitecți care au înțeles foarte bine care e rolul lor în acest meșteșug, și sunt complet responsabili.

Vă prezentâm un spațiu generos, de aproape 400 de metri pătrați, care a rezultat din unirea a două apartamente în oglindă. Din fuziunea celor două spații a rezultat un spațiu spectaculos, care trăiește din și prin lumină. Transformarea a durat mai puțin de un an, mulțumită bunei comunicări și relației cu proprietarul. Pornind de la dezideratele clientului, exprimate foarte clar (un apartament spațios, aerisit, luminos, simplu și confortabil), echipa de designeri a reușit să îndeplinească această provocare abordând spațiul la o scară neobișnuită.

Cele două spații, fiecare având inițial toate funcțiunile necesare (zonă de zi, bucătărie, 3 dormitoare, băi și spațiu tehnic), dar poziționate în oglindă, sunt în vecinătatea unui parc / spațiu verde, așa că arhitecții au profitat de acest aspect, făcând percepția spațiului exterior dinamică, nu fragmentată vizual. Așadar, noul apartament relaționează foarte bine cu exteriorul prin numeroase ferestre, dar se poate și închide bucurându-se de numeroasele sisteme de iluminare ce crează atmosfere speciale.

În ceea ce privește distribuirea funcțională a spațiilor, arhitecții au venit cu o soluție simplă: zona de zi plasată în unul din apartamente, iar zona de noapte în celălalt apartament, unite de camera de fitness. Spațiile create sunt: dormitorul matrimonial cu dressign, baie și duș, și un dormitor secundar, camera de zi, zona de luat masa, bucătărie, două băi pentru oaspeți și un dormitor pentru oaspeți. Unitatea acestor spații este asigurată de designul mobilei și de iluminat. Mărimea spațiilor a permis o „rescalare”, rezultând un proiect personalizat de mobilierul realizat de arhitecți. Piesele de mobilier sunt simple, cu linii ferme, unghiuri drepte, însă scara lor și modul prin care interacționează cu spațiul generos le face foarte elegante. Cea mai spectaculoasă piesă de mobilier trebuia să fie patul, o placă putitoare, o pată mov într-un spațiu mare și alb care are ca punct de referință marele televizor plasma și bonsaiul.

Ca într-un spectacol, designerii au acordat mare atenție modului în care lumina transforma și recompune spațiul. Pe de o parte, lumina naturală pătrunde în apartament direct, fiind filtrată de perdele și draperii, care au rol scenografic, iar pe de altă parte există o mulțime de sisteme de iluminat care se joacă cu lumina și umbrele. Una din dorințele proprietarului a fost ca spațiul să nu fie unul static, astfel încât să se poată reinventa permanent, iar soluția a fost sistemul de iluminat RGB. Pentru a-și atinge scopul, arhitecții au ales piese de iluminat de cea mai bună calitate, cu un design clar, aproape minimal: RZB Flat Polymero, Viabizzuno C1 incasso și Viabizzuno Dodo pentru pereții și tavanul din zona de zi. Viabizzuno C1 pentru dormitor și Ducre Face Long, Delta Light – Connect și Ducre Flat pentru băi. Dormitorul matrimonial oferă un spectacol impresionant de texturi, lumini și oglinzi, fiind unul din punctele culminante ale apartamentului.

Arhitecții de la aa studio expun un design de interior profesionist, ingenios și aproape experimental, confirmând manifestul împotriva contextului impur unde apartamentul își are locul.